Ciclon polar în România. Vreme rece, ploi, lapoviță și ninsoare în mai multe zone din țară

Ciclon polar în România. Vreme rece, ploi, lapoviță și ninsoare în mai multe zone din țară
Sursa foto: Pixabay

Ne așteaptă o vreme rece de toamnă, cu ploi în diverse regiuni și ninsori în zonele înalte de munte, anunță cei de la meteoradar.ro.

Sfârșitul de săptămână ne aduce temperaturi scăzute. Minimele vor înregistra temperaturi sub pragul de îngheț în nopțile din zonele de vale și în depresiunile din nordul și centrul țării.

România afectată de un ciclon polar

Din cauza unui ciclon, mai multe regiuni ale țării se vor confrunta în acest weekend cu ploi, averse și intensificări ale vântului. Izolat, mai ales în Dobrogea, nu sunt excluse furtunile sâmbătă.

Banat, Crișana, Maramureș și nord-estul Transilvaniei vor fi zonele în care va ploua cel mai mult.

Meteorologii estimează cantități mai mici de precipitații pentru București și alte zone din această parte a țării, dar există și locuri ce ar putea fi ocolite de majoritatea ploilor.

În zonele de munte ar putea fi înregistrate și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, în special duminică. Pe alocuri este de așteptat să se depună chiar și un strat de zăpadă de câțiva centimetri.

În jumătatea nordică a țării, vremea va fi rece și săptămâna viitoare. Nici în sud nu va fi prea cald, dar meteorologii estimează că aici vor fi zile cu 15 grade și cu șanse mai mici de ploaie. Sunt prognozate cantități mai mici de precipitații și pentru est.

La munte, în special la altitudini peste 2.000 de metri, va ninge tot mai mult. Totuși, în zonele joase de relief iarna mai are de așteptat până când își va intra în drepturi.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`