Chirurgul Mircea Beuran este infectat cu COVID-19 și se află internat la Institutul „Matei Balș”

Publicat: 29 09. 2020, 21:06
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Mircea Beuran, fostul șef al secției de chirurgie a Spitalul de Urgență Floreasca, este infectat cu COVID-19. Potrivit ziare.com, medicul se află internat la Institutul „Matei Balș” din București, chiar dacă starea să de sănătate nu este gravă.

Chirurgul Beuran a devenit cunoscut după scandalurile în care a fost implicat

Beuran a fost demis din funcție în luna ianuarie a acestui an, după ce o femeia a ars pe masă de operație din cauza unei erori umane a echipei. Din raportul de cercetare a reieșit că prof. dr. Mircea Beuran, șef al Secției Clinice de Chirurgie III a încălcat 10 obligații din cele 33, asumate prin contractul de administrare al secției. Date fiind măsurile dispuse din cercetarea administrativă s-a luat, printre altele, și decizia încetării contractului de administrare a prof. dr. Mircea Beuran, din calitatea de șef al Secției Clinice de Chirurgie III. Mai mult, la sfârșitul lunii aprilie, doctorul a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită. Procurorii susțineau că ar fi primit de la un alt medic bani și bunuri în valoare de peste 10.000 de euro, în schimbul numirii într-un post de asistent universitar la UMF „Carol Davila”.