O rafinărie din Shanghai, cel mai populat oraș al Chinei, a fost zguduită, sâmbătă, de o explozie. Deflagrația s-a soldat, conform surselor oficiale, cu doar 2 victime: un șofer ucis și un angajat rănit. De asemenea, mai multe clădiri s-au aprins. Flăcările au putut fi văzute înghițind părți ale complexului vast și aruncând pe cer coloane groase de fum negru. Cauza incendiilor, care au afectat o instalație de etilenglicol, este încă neclară. Cetățenii care locuiesc în apropiere au declarat că au auzit o explozie puternică, potrivit bbc.com.
Departamentul de pompieri din Shanghai a trimis peste 500 de persoane la fața locului. Sinopec a declarat că monitorizează impactul asupra mediului și că nu au fost înregistrate daune asupra mediului acvatic din jur.
China a înregistrat în ultimii ani un val de accidente industriale care s-au soldat cu zeci de morți, ceea ce a ridicat îngrijorări cu privire la siguranța publică.
În 2015, cel puțin 173 de persoane au murit în urma unei serii de explozii la un depozit de produse chimice din orașul portuar Tianjin din nordul țării.
Momentan nu se cunosc cauzele, dar unda de șoc s-a simțit la șase kilometri distanță. Shanghai-ul tocmai își reia treptat activitatea după o lungă carantină impusă din cauza pandemiei, care a dus la închiderea fabricilor.
🇨🇳 ÚLTIMA HORA 🚨: Fuerte incendio en un complejo petroquimico de la ciudad de Shangai, en China. Así quedó parece una escena apocalíptica #China #Shanghai pic.twitter.com/q5bJ0xBM3d
— Ronald Chavez (@ronaldecuador) June 18, 2022