"Chiar îi spuneam acum lui nea Marin că MI-AU ÎNGHEȚAT ȘI DINȚII!". Mii de oameni au stat la coadă pentru a se ruga la Sfânta Parascheva, deși era foarte frig. A fost cea mai aglomerată noapte

Publicat: 14 10. 2016, 08:15
foto: captură video

Mii de oameni au stat la coadă pentru a se ruga la Sfânta Parascheva şi la Sfântul Neofit Zăvorâtul, în ciuda frigului de noaptea trecută. A fost cea mai aglomerată noapte.

Rândul s-a întins pe mai bine de trei kilometri, iar oamenii au stat mai mult de trei ore la coadă, conform Digi24.

Curtea Mitropoliei va fi neîncăpătoare vineri, mai ales că este hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. Slujba va începe la ora 9.

„Am luat că îngheţăm de frig, ce să facem? Ne mai încălzim puţin., a spus un pelerin.

„Chiar îi spuneam acum lui nea Marin că mi-au îngheţat şi dinţii. Acum ne-am dezmorţit şi sufletul în noi", a mai declarat un alt pelerin.

Liana Hasiade a venit din Galaţi. S-a aşezat la rând înainte de miezul nopţii.

Nu cred că scăpăm mai ieftin de 10 – 15 ore. Cam aşa”, afirmă Liana Hasiade..

Voluntarii de la Crucea Roșie și cadrele medicale de pe ambulanță și SMURD au fost alături de pelerini şi în cea de-a patra noapte de pelerinaj.

80 de voluntari din cadrul Crucii Roşii Iaşi s-au pregătit intens timp de o lună pentru a acorda primul ajutor în această săptămână pelerinilor care au venit la Iaşi”, spune Marius Benchea, purtător de cuvânt Crucea Roșie Iași.

Până acum, câteva zeci de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. De cele mai multe ori din cauza oboselii sau a hipotermiei.

.