CFR SA precizează că întârzierile în graficul de circulație pe Magistrala București s-au redus la doar 10 – 15 minute, pe intervalul Fetești – Bărăganu fiind reluată circulația cu locomotive electrice.
„În cursul nopţii, la ora 02:15, s-au finalizat lucrările de remediere la linia de contact, a fost repus sub tensiune sistemul de alimentare cu energie electrică, fiind astfel reluată circulația cu locomotive electrice pe intervalul Feteşti – Bărăganu, pe firul I, dar şi pe trei linii din staţia Feteşti.
Astfel, de la ora 02:15, pe firul I între staţiile Feteşti – Bărăganu (şi retur), toate trenurile de călători circulă doar cu locomotivele electrice (deci nu mai este nevoie de cea de a doua locomotivă – Diesel)”, a precizat CFR SA, potrivit Agerpres.
Întârzierile pe Magistrala București – Constanța au fost reduse la timpul de 10 – 15 minute, după ce în ultimele zile circulația feroviară a fost înreruptă de mai multe ori pe această rută.
Spre exemplu, miercuri noaptea, traficul feroviar a fost blocat, după ce două trenuri s-au ciocnic la Fetești. Trenurile care circulă spre litoral au fost astfel deviate pe un alt traseu.