Traficul feroviar este deschis pe toate liniile de cale ferată, însă circulația trenurilor este adaptată la condițiile meteo nefavorabile – ninsoare abundentă și pe alocuri viscolită – iar un număr redus de trenuri înregistrează întârzieri la sosire, a precizat luni dimineață Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA.
Potrivit CFR, pe raza regionalelelor CF București, Craiova, Timișoara, Iași și Galați sunt activate comandamentele locale (în stațiile mari) și personalul feroviar acționează și intervine pentru ca circulația feroviară să se desfășoare continuu și în siguranță.
„Menționăm că în această perioadă, angajaţii companiei CFR SA, administrator al infrastructurii feroviare, verifică permanent starea infrastructurii pe toate secţiile de cale ferată, iar pe segmentele unde situația o impune se va intervi cu personal de specialitate şi utilaje pentru remedierea tuturor deranjamentelor tehnice.Pasagerii sunt rugați ca înainte de plecarea la drum să se informeze telefonic la Gara CFR din localitatea de plecare pentru informații actualizate despre mersul trenului cu care intenționează să călătorească”, se arată în comunicatul CFR.
De asemenea, conform sursei citate, călătorii se pot informa cu privire la ora de sosire/de plecare a trenurilor din gările București Nord, Brașov, Craiova și Timișoara pe site-ulwww.cfr.ro, ladomeniul camere websau accesând direct link-ulhttp://www.cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/4023-camere-web-2
„CFR SA, administrator al infrastructurii feroviare, va lua toate măsurile necesare pentru ca traficul feroviar să se desfășoare în această perioadă, în care sunt anunțate fenomene meteo nefavorabile, în condiţii de siguranţă”, se mai arată în același comunicat.
De azi noapte a nins fără oprire în județele din jumătatea de sud a țării, astfel că stratul de nea a atins în unele zone chiar și 25 de centimetri.
Peste 100.000 de tone de material antiderapant sunt pregătite pentru a fi folosite pe străzile din țară, dintre care 18.000 sunt destinate arterelor din București. În Capitală se circulă în condiții de iarnă. Primăria a trimis în stradă peste 400 de utilaje pentru a deszăpezi străzile. Utiliajele au fost scoase pe străzi pentru a îndepărta zăpada.
Administrația Națională de Meteorologie a emis luni o prognoză meteo specială pentru Municipiul București. Informarea este valabilă începând din această dimineață, de la ora 06:00, până miercuri, 13 ianuarie,ora14:00 și anunță căninsoarea nu încetează și poate alterna culapoviță șiploaie.