Trenurile care sosesc sau pleacă pleacă înspre sau diin Bucureşti din sau spre zona care s-a aflat sub avertizare de Cod Roşu pot înregistra întârzieri majore, din cauza condiţiilor meteorologice, informează CFR Călători.
„Precizăm că, în sud-estul ţării, circulaţia feroviară se desfăşoară în condiţii de ninsoare abundentă şi vânt puternic, fiind necesară intervenţia permanentă cu pluguri şi personal pentru deszăpezirea liniilor şi a instalaţiilor de cale.(…) CFR Călători informează că, din cauza condiţiilor meteorologice, trenurile care sosesc /pleacă în/din Bucureşti din/spre zona care s-a aflat sub avertizare de Cod Roşu pot înregistra întârzieri majore”, precizează reprezentanţii CFR Călători și CFR SA.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, o avertizare cod roşu de viscol şi ninsoare abundentă, valabilă începând cu ora 15,00, timp de şapte ore, în judeţele Brăila, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea.