Ministrul de Interne,Marcel Vela, a anunțat sâmbătă seară noi măsuri de combatere a coronavirusului.
Printre acestea, sunt și următoarele restricții:
Circulația persoanelorîn afara locuinței/gospodăriei se efectuează numai cu respectarea măsurilor generale de prevenire a răspândirii COVID-19. Prin grup se înțelege alăturarea unui număr mai mare de 3 persoane care nu locuiesc împreună.
În intervalul orar 06.00 – 22.00, se recomandă ca circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei să se efectueze numai pentru următoarele motive:
deplasarea în interes profesional, inclusiv deplasarea între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale, atunci când activitatea profesională este esențială și nu poate fi amânată sau desfășurată de la distanță;
deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice.
În intervalul orar 22.00 – 06.00, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru motivele prevăzute anterior”
În acest context, Poliția și Jandarmeria au transmis mesajele prin megafon din mașinile patrulelor, circulând în București.
”Rămâneți în casă! Vă rugăm, respectați regulile de izolare și de distanțare socială! Nu vă expuneți! Respectați recomandările de deplasare, sunt pentru sănătatea tuturor! Respectați regulile de igienă! Spălați-vă pe mâini și păstrați distanța!”, transmit polițiștii prin megafoane, duminică noaptea fiind momentul intrării în vigoare a restricției legate de circulația cetățenilor în intervalul 22.00 – 6.00.