Certificatul verde exprimă pentru mai mulți români, începând cu data de 11 februarie 2022. Mai exact, este vorba despre persoanele care au depășit 9 luni de la schema completă de vaccinare. Pentru aceștia intră în vigoare noi reguli, la sosirea în România.
Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, statele membre trebuie să accepte certificatul verde doar pentru o durată de 270 de zile (9 luni), de la administrarea schemei complete de vaccin.
Statele membre UE trebuie să accepte ca termin de valabilitate, pentru călătoriile în afara țării, termenul de 270 de zile de la administrarea schemei complete de vaccin. În cazul imunizării cu două doze, se consideră ca ultima dată administrarea rapelului și se calculează 270 de zile de atunci, iar pentru vaccinările cu o singură doză, se vor calcula 9 luni de la prima și unica administrare.
„Începând de marți, va exista o normă la nivelul UE cu privire la durata de acceptare a certificatelor de vaccinare pentru seriile de vaccinare primară atunci când sunt utilizate în contextul călătoriilor transfrontaliere.
Acest lucru reflectă scăderea puterii de protecție a vaccinului și subliniază importanța administrării unui rapel. Cu sprijinul experților din cadrul Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor și al Agenției Europene pentru Medicamente, Comisia va monitoriza îndeaproape dacă sunt necesare adaptări viitoare ale acestei norme”, a declarat Didier Reynders, comisar european pentru Justiție.
Normele se aplică doar pentru călătoriile între statele membre UE. În interiorul țărilor se vor aplica norme interne, decise la nivelul fiecărui stat care folosește certificatul verde.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a explicat faptul că, momentan, doza trei se va aplica la călătoriile în afara României, în timp în interiorul țării ar urma să se ia o decizie cu privire la durata de valabilitate a certificatului verde.
„Doza 3 este acum pentru călătorii internaționale. Ca să fie valabil și în România e nevoie de o OUG, după 10 zile – devine operațional și în România. Dar încă nu. Probabil că 25-30 la sută au și booster-ul. Pentru interiorul țării nu am discutat aceasta obligativitate”, a declarat Alexandru Rafila.