Cererea lui Mihail Vlasov de schimbare a locului în care execută arestul la domiciliu, respinsă

Cererea lui Mihail Vlasov de schimbare a locului în care execută arestul la domiciliu, respinsă
Foto: wall-street.ro

Cererea formulată de Mihail Vlasov pentru schimbarea locului în care execută arestul la domiciliu a fost respinsă marți, ca nefondată, de Curtea de Apel București.

Decizia urmează să fie contestată de avocații acestuia, la instanța supremă, informează Mediafax.

Fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihail Vlasov, a cerut să nu mai execute arestul în Iași, acolo unde își are domiciliul, ci în București, la locuința uneia dintre fiicele sale.

Curtea de Apel București a hotărât menținerea arestului la domiciliu în cazul lui Vlasov pentru încă 30 de zile, din 23 iulie până în 21 august.

Prin aceeași soluție, Curtea de Apel București „atrage atenţia inculpatului să aibă o atitudine civilizată în instanţă”, în caz contrar acesta urmând să fie amendat.

În 9 aprilie, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a anunţat că Mihail Vlasov, suspendat la acel moment din funcţia de preşedinte al CCIR, a fost trimis în judecată, pentru trafic de influenţă, într-un dosar în care a fost prins în flagrant primind 200.000 de euro de la omul de afaceri Gheza Iosif Petroczki.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)