Cererea DNA în cazul Oprea a fost semnată de procurorul Codruț Olaru și a ajuns în Senat

Cererea DNA în cazul Oprea a fost semnată de procurorul Codruț Olaru și a ajuns în Senat
Foto: informatiazilei.ro

Procurorul Codruț Olaru a semnat solicitarea DNA privind începerea urmăririi penale în cazul lui Gabriel Oprea, informează B1 TV.

Cele 11 volume pe care le are dosarul au ajuns în Senat și se va stabili o dată în care să de discute despre acesta în Comisia Juridică, apoi în plen. Senatorii sunt cei care vor da decizia finală în privința ridicării imunității lui Oprea.

1607 deplasări cu coloană oficială a făcut fostul ministru de Interne doar în perioada 2 ianuarie – 21 octombrie 2015, susțin procurorii, adică de trei ori mai multe decât preşedintele României şi de două ori mai multe decât premierul de la acea vreme.

De asemenea, anchetatorii au probe că angajaţii ministerului erau permanent la dispoziția ministrului, așteptându-l după fiecare deplasare în imediata apropiere a destinației. Astfel, in medie, fostul ministru Oprea Gabriel realiza aproximativ 5 deplasări zilnice pe parcursul cărora era însoțit de echipaje ale poliției rutiere. Eugen Nicolicea, colegul de partid al fostului vicepremier, are însă o explicaţie: Oprea a muncit mult. (Detalii AICI)

O misiune a fost şi cea din 20 octombrie 2015. Atunci, poliţistul Bogdan Gigină a murit deschizând coloana oficială a lui Oprea. Procurorii pun că dispozitivul fostului ministru a fost format din nu mai puţin de. 27 de poliţişti aflaţi în intersecţiile de pe traseu.

DNA îl acuză totodată pe Oprea de încheierea unui protocol în baza căruia procurorul general, Tiberiu Niţu, a beneficiat, în mod nelegal, de însoţirea deplasărilor efectuate cu echipaje ale poliţiei rutiere. Consecinţă produsă de acesta ar fi un folos necuvenit pentru Niţu, susţin procurorii. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
11:03 - Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că, astăzi, nimeni nu o să-și facă bagajul să plece în altă țară. Iubesc țara asta și continui să lupt pentru ea” (VIDEO)
10:52 - Un tânăr din Vâlcea a fost amendat și a rămas fără certificatul de înmatriculare al mașinii după ce și-a decorat autoturismul cu luminițe LED
10:45 - Un polițist de frontieră s-a împușcat în cap. Urma să efectueze paza la o secție de votare din Giurgiu
10:28 - Alegeri prezidențiale. Județele cu prezența cea mai mare la vot. Cine se află pe ultimele locuri
10:15 - Atac armat lângă ambasada Israelului din Amman: Trei polițiști răniți și atacator împușcat mortal
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)
09:04 - Salvamont România a primit 17 de apeluri în ultimele 24 de ore. Au fost salvate 25 de persoane