Cererea deputatului Resmeriță de anulare a raportului de evaluare al ANI a fost respinsă

Publicat: 18 05. 2015, 18:17
Foto: qmagazine.ro

Curtea de Apel Alba Iulia a respins cererea deputatului Cornel Cristian Resmeriţă de a anula raportul de evaluare al ANI, care stabilise existenţa unui conflict de interese de natură administrativă.

Resmeriță și-a angajat fratele în funcția de consilier, iar ANI ceruse în ianuarie Parchetului instanței supreme cercetarea sa pentru conflict de interese, scrie Mediafax.

„Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, competenţa soluţionării recursului revenind Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Considerentele care au stat la baza acestei sentinţe vor putea fi făcute publice după ce hotărârea va fi motivată”, potrivit comunicatului ANI.

Sentința nu este definitivă.

Cornel Cristian Resmeriță este deputat PSD din 2008 și fiul primarului municipiului hunedorean Lupeni care se află în arest la domiciliu în dosarul „Gala Bute”.