Cererea de eliberare condiţionată a lui Gigi Neţoiu, admisă de instanță: Decizia nu este definitivă
Judecătoria Drobeta Turnu Severin a admis luni cererea de eliberarea condiționată a lui Gigi Nețoiu, condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare în dosarul „Transferurilor”, informează Mediafax. Decizia instanței nu este definitivă.
Gigi Nețoiu nu a fost prezent în sala de judecată, el fiind internat în spital, după ce duminică seară a suferit un infarct. Aceasta este treia cerere de eliberare condiționată făcută de Nețoiu, celelalte două nefiind admise.
„E vorba de o cerere de eliberare condiţionată şi am adus aceleaşi argumente pe care le-am invocat şi în faţa comisiei de eliberare a Penitenciarului Drobeta Turnu Severin, adică îndeplineşte toate condiţiile legale prevăzute de articolul 59 din vechiul Cod Penal. În prezent este internat în Spitalul Municipal Timişoara, la secţia cardiologie”, a declarat avocatul Sorin Crudiu.
Avocatul a mai precizat că Gigi Neţoiu a achitat în întregime prejudiciul reţinut în sarcina sa, urmând să plătească lunar, în solidar cu alte persoane, penalităţile calculate de instanţă.
Gigi Nețiou a fost condamnat în martie 2014 la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul ”Transferurilor”.
Duminică, el a suferit un infarct, în timp ce se afla la Secţia externă din localitatea Vânjuleţ a Penitenciarului Drobeta Turnu Severin, unde își ispăşeşte în regim deschis pedeapsa.