Cererea de arestare la domiciliu în cazul președintelui CJ Prahova, Mircea Cosma, a fost respinsă de magistrații ÎCCJ

Cererea de arestare la domiciliu în cazul președintelui CJ Prahova, Mircea Cosma, a fost respinsă de magistrații ÎCCJ

Cererea DNA de înlocuire a controlului judiciar cu arestul la domiciliu în cazul președintelui CJ Prahova, Mircea Cosma, a fost respinsă, marți, de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție.

De asemenea, judecătorii au modificat măsura controlului judiciar, astfel încât Mircea Cosma are voie să ia legătura și să comunice cu fiul său, deputatul Vlad Cosma, judecat și el în același dosar, scrie Agerpres

Procurorii DNA au cerut ca Mircea Cosma să fie arestat la domiciliu pentru 30 de zile pentru că există noi temeiuri care justifică această măsură: : încercarea de a influența buna desfășurare a procesului penal prin înstrăinarea cotei părți din bunurile deținute împreună cu soția sa, între momentul inculpării sale și cel al instituirii sechestrului asigurator, în scopul sustragerii de la aplicarea acestei măsuri; încălcarea condițiilor impuse de judecătorul de drepturi și libertăți cu ocazia dispunerii măsurii controlului judiciar — de a nu lua legătura, pe nicio cale cu Vlad Cosma; probe cu privire la săvârșirea altor acte materiale din conținutul constitutiv al infracțiunii de luare de mită.

Pe 11 aprilie, procurorii DNA i-au trimis în judecată pe deputatul Vlad Cosma, acuzat de trafic de influență, și președintele CJ Prahova, Mircea Cosma, pentru luare de mită și abuz în serviciu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`