Cercetătorii au descoperit că religia, câştigurile materiale sau consumul de droguri au acelaşi efect asupra creierului
Conform unui studiu realizat recent de cercetătorii de la Universitatea Utah din SUA, satisfacţia pe care ne-o aduce religia şi experienţele spirituale are acelaşi efect asupra creierului ca dragostea, câştigurile materiale sau consumul de droguri.
Cei care au realizat studiul au ajuns la această concluzie întrucât toate acele lucruri menţionate mai sus sunt resimţite în mod asemănător fiindcă activează aceleaşi circuite în creier.
„Asocierea feedback-ului pozitiv, muzicii și recompenselor sociale cu credința sau anumite doctrine pot duce transformarea acestora din urmă la elemente aducătoare de satisfacții”, a spus unul dintre cercetători, potrivit Research Gate.
„Aceleași mecanisme pot explica atașamentul faţă de liderii religioși și idealuri. Se poate întâmpla ca o femeie luterană din Minnesota și un adept ISIS din Siria să experimenteze aceleași sentimente în aceleași regiuni ale creierului, pentru sisteme de credință diferite și având consecințe sociale la fel de diferite”, a mai adăugat acesta.
Totuşi, Jeffrey Anderson, unul dintre cei care au efectuat studiul, susţine că este posibil ca unii oameni să fie mai predispuşi la a găsi satisfacţie prin intermediul religiei decât alţii, care au anumite regiuni ale creierului mult mai active în alte domenii. Cercetătorii mai spun că cei care nu au o bază religioasă, pot primi răspunsuri similare din partea crierului atunci când vâd imagini patriotice, imagini din natură sau idei ştiinţifice care îi interesează.