Centrul groazei în Ialomița. Copiii cu afecțiuni neuropsihice erau legați

Centrul groazei în Ialomița. Copiii cu afecțiuni neuropsihice erau legați
Sursa foto: captura video Digi24

Inspectorii de la Consiliul de Monitorizare și Autoritatea pentru Protecția Copilului la Casa Alexandra au găsit un alt centru al groazei, în Ialomița, unde copiii cu probleme neuropsihice erau legați.

Copii ținuți legați în centru

Trei dintre cei 16 copiii, cu vârste de 8-9 ani, din centru au fost găsiți legați, fără vreo recomandare medicală pentru această măsură, conform Adevărul.

„Am început să văd copiii legați, unul avea mânecile înodate, era imobilizat la mâini, al doilea avea mâinecile legate cu o sfoară”, a declarat inspectorul Consiliului de Monitorizare.

Personalul centrului au susținut că minorii, având toți probleme neuropsihice, au fost legați pentru binele lor, pentru a preveni automutilarea.

Pe lângă această problem majoră, inspectorii au mai găsit și altele, precum personalul insuficient, un singur psiholog angajat, posture ocupate de persoane făăr studii corespunzătoare.

Intimidarea inspectorilor

În plus, un angajat a încercat să intimideze echipa de inspectorii, spunând diferite nume și funcții ale unor persoane cu influență.

„Să am grijă, «și noi cunoaștem », mi-au menționat nume și funcții din poliție și parlament, și grade de rudenie printre aceste funcții, inclusiv ministra Muncii. Mi-a arătat și poze cu dumneai, îi spunea „verișoara”, doamna inspector care spunea că a lucrat anterior într-o structură”, a mai spus inspectorul Consiliului de Monitorizare.

Agenția Națională de Protecție și Inspecție Socială a menționat că un singur copil a fost găsit legat, deși în imaginile Digi24 apar trei.

Directorul DGASPC Ialomița a sosit, de asemenea, la centru și le-a spus inspectorilor că depun toate eforturile pentru a le asigura binele acestor copii.

Polițiștii au fost sesizați în acest caz pentru a face verificări. ANEPIS a transmis că se va face o plângere penală pentru rele tratamente aplicate minorului doar dacă se va impune.

Reamintim că, în urmă cu câteva luni, un alt centru al groazei a fost descoperit în Târgu Mureș, unde copiii cu dizabilități erau ținuți în condiții improprii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`