Cele patru centre ale groazei din Târgu Mureș în care se aflau copiii cu dizabilități care erau ținuți în condiții improprii vor fi închise, iar aceștia vor fi mutați în alte cămine.
Din cei 63 de copiii cu handicap sever, 25 vor fi transferați în alte centre din țară, trei se vor întoarce în familie și restul vor rămâne în județ, conform știrileprotv.
Procurorii DIICOT vor continua cercetările în acest caz.
Reamintim că adolecenții cu dizabilități au fost ținuți în condiții improprii, în camere mult prea mici încuiate cu zăvorul pe exterior, paturi nepotrivite dimensiunii lor, în mizerie și tratați cu mâncare și medicamente expirate. Personalul se scuza că este redus și că nu avea cine să îi supravegheze, drept pentru care alegea să îi încuie în camere pentru a nu le face probleme. Cele patru centre nu aveau licența de funcționare valabilă. În plus, angajații nu respectau fișa postului, nu veneau la program și nu îngrijeau corespunzător copiii.