Cele mai slabe rezultate la Evaluarea Națională din ultimii 5 ani. Ligia Deca spune că nu putem să comparăm generațiile: Nu avem o evaluare standardizată

Cele mai slabe rezultate la Evaluarea Națională din ultimii 5 ani. Ligia Deca spune că nu putem să comparăm generațiile: Nu avem o evaluare standardizată
Ligia Deca (PNL), ministrul Educației. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

La Evaluarea Națională de anul acesta s-au înregistrat cele mai slabe rezultate din ultimii cinci ani. Dacă luăm în calcul strict mediile de zece, atunci sunt cele mai slabe din ultimii 13 ani. Ministrul Educației, Ligia Deca, spune, însă, că generațiile nu pot fi comparate deoarece evaluarea nu e una standardizată.

Rezultate slabe la Evaluarea Națională 2024

Doar 74,4% dintre candidați au reușit să ia medii peste 5, procentul fiind cel mai mic din ultimii 5 ani.

De asemenea, doar 65 de elevi la nivel național au obținut media 10. E cel mai mic număr din ultimii 13 ani. În mediul rural, un singur elev a reușit să ia 10 și la Limba Română, și la Matematică.

Ministrul Ligia Deca spune, însă, că generațiile nu ar trebui comparate.

„În primul rând, aș vrea să spun că rezultatele nu sunt comparabile de la un an la altul. Nu avem evaluare standardizată și în acest din acest motiv nu putem să facem o comparație. Nu putem să spunem că generația anterioară a fost mai bună sau mai puțin bună decât generația actuală. Mă bucur că procentele peste cinci sunt îmbunătățite față de ceea ce am văzut la simulări”, a declarat Deca, potrivit Digi24.

Ce spune un expert în educație despre notele de la Evaluarea Națională

În schimb, specialistul în educație Marian Staș afirmă că subiectele au fost mai ușoare decât la simulare ceea ce face situația cu atât mai gravă.

„Din punctul meu de vedere, anunțul de cinism și impostură politică maxime făcut azi este cel privind procentul de 26% de creștere a procentului copiilor care au luat la matematică medii peste 5, în raport cu simularea de astă-primăvară (…). Or, din punctul meu de vedere, acesta reprezintă un exemplu de cinism cras din partea celor care conduc învățământul, a ministrului Educației și a celorlalți, pentru că subiectele sunt incomparabile.

Vă aduceți aminte că la simularea din primăvară am discutat, aha, alea sunt subiecte pe bune și dă, Doamne, ca de data asta breasla profesorilor de matematică să nu ne fure căciula încă odată, să ne îmbete cu apă rece dând subiecte incomparabil de simple, așa cum a fost cazul acum, iată că au făcut-o!”, a explicat Marian Staș, pentru B1 TV.

Amintim că notele obținute de elevi la Evaluarea Națională sunt importante pentru că în funcție de ele aceștia sunt repartizați la licee.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`