Cele mai gustoase sarmale de post fără carne conțin un ingredient secret care le dă savoare

Publicat: 22 11. 2023, 12:23
Actualizat: 28 11. 2023, 10:14
Sursa foto: Captură ecran YT

Fie că sunt făcute cu foi de viță sau cu foi de varză, sarmalele de post, fără carne sunt delicioase, dacă sunt respectați pașii gătirii.

Cele mai bune sarmale de post sunt cele cu ciuperci și varză murată

Ingrediente: 400 gr ceapă curățată și tăiată mărunt, 250 gr orez, doi morcovi mari curățați și dați pe răzătoare, 450 gr ciuperci fierte în prealabil cu puțină sare, 2-3 linguri bulion de ardei kapia sau roșii, 250 ml suc roșii, 100 ml ulei, pătrunjel și mărar verde tocat, sare și piper, două linguri de făină, o varză mare murată.

Mod de preparare: Călim ceapa în 50 ml ulei până devine aurie. Adăugăm orezul spălat și 50 ml apă. Lăsăm să fiarbă câteva minute până când orezul absoarbe toată apa, în timp ce amestecăm ușor.

Oprim focul și adăugăm pe rând: bulionul, morcovul, zarzavaturile, ciupercile tăiate mărunt, sarea și piperul, amestecând bine. Lăsăm compozitia să se răcească și apoi adăugăm două linguri de făină. Amestecăm ușor până se încorporează.

Cu o linguriță punem compozțtie în fiecare foaie de varză, tăiată înainte, și înfășurăm sarmalele, apoi le presăm la capete. Le punem într-o oală pe fundul căreia am așezat câteva foi de varza întregi.

După ce am terminat de făcut toate sarmalele, tocăm mărunt câteva foi de varză murată și le asezăm uniform pe sărmăluțe. Turnăm restul de ulei peste ele împreuna cu sucul de roșii și o cană de apă doar atât cât sî le cuprindî. Lăsăm la fiert timp de aproximativ o oră și jumîtate, la foc mic.