Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică, sărbătorită în data de 8 septembrie, marchează hotarul dintre vară şi toamnă, în tradiţia populară. În fiecare an, pe data de 8 septembrie, creștinii prăznuiesc Nașterea Maicii Domnului, sărbătoare marcată cu cruce roşie în calendar.
Sărbătoarea dedicată Fecioarei Maria este o ocazie de a le arăta celor dragi că ne gândim la ei, trimițându-le un mesaj care să-i bucure.
„Îţi urez să ai o zi a numelui la fel de colorată precum aripile unui fluture, la fel de fericită precum cântecul privighetoarei şi la fel de frumoasă precum o grădină plină cu flori.”
„La mulți ani! Îngerii să-ţi călăuzească paşii şi Sfânta Fecioară să-ţi lumineze drumul în viaţă.”
„Este o zi în care sufletul învinge orice urmă de tristețe, când tot ce a fost greu ți se pare ușor. La Mulți Ani, Maria!”
„Fie ca din această zi Sfântă, în drumul lin al vieţii tale, să răsară mereu raze de soare care să-ţi aducă fericire şi bucurie. Multă sănătate şi un sincer La mulţi ani!”
„În această zi specială îţi transmit cele mai sincere urări. Să ai o viaţa plină de lucruri bune, iar Sfânta Maria, al cărei nume îl porţi, să te ocrotească mereu. La mulţi ani de ziua numelui tău!”