Cele două doctorițe de la Spitalul Sf Pantelimon reținute în cazul deceselor suspecte au fost arestate preventiv. Decizia Tribunalului București poate fi contestată

Cele două doctorițe de la Spitalul Sf Pantelimon reținute în cazul deceselor suspecte au fost arestate preventiv. Decizia Tribunalului București poate fi contestată
Spitalul Sf. Pantelimon din București, 8 august 2024. Inquam Photos / George Călin

Cele două doctorițe de la Secția ATI a Spitalul Sf Pantelimon reținute de procurori pentru omor calificat și tentativă de omor calificat cu premeditare au fost arestate preventiv pentru 30 de zile. Decizia aparține Tribunalului București și poate fi contestată.

Ce acuzații aduc procurorii celor două doctorițe de la Spitalul Sf Pantelimon

M.M.A. e cercetată pentru tentativă de omor calificat (cu premeditare și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei) și omor calificat (cu premeditare, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei și de către o persoană care a săvârșit anterior o tentativă de omor).

Iar P.M. e cercetată pentru omor calificat (cu premeditare și profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei).

Procurorii Parchetului Tribunalului București le acuză că „au conceput și pus în executare un plan ce consta în reducerea bruscă a dozei de noradrenalină” pentru pacienți care necesitau terapie intensivă, dar și că „apreciau că nu mai este oportună menținerea în viață”.

Bizara situație a controalelor de la Spitalul Sf Pantelimon care nu au scos la iveală nimic în neregulă

Ancheta a fost deschisă după ce directorul de îngrijiri al spitalului a acuzat că, în perioada 4-7 aprilie, la Secția de Anestezie-Terapie Intensivă au murit 17 pacienți după ce le-a fost redusă doza de Noradrenalină, medicament care-i ține în viață pe bolnavii intubați.

Trei controale au fost făcute la spital în primăvară, unul dintre ele de către Corpul de control al ministrului Sănătății, Alexandru Rafila (PSD), dar nimeni n-a găsit nicio problemă.

Deputatul USR Emanuel Ungureanu i-a cerut premierului Marcel Ciolacu (PSD) să-l demită pe Alexandru Rafila (PSD) din fruntea Ministerului Sănătății deoarece acesta fusese informat despre ororile de la Spitalul Sf Pantelimon, dar nu a luat nicio măsură.

„Amintesc că acum patru luni un medic de la Spitalul Sf Pantelimon a trimis o scrisoare la Ministerul Sănătății, în care a reclamat că 17 oameni au murit în condiții suspecte într-un interval de 48 de ore. Dl Rafila a trimis un simulacru de Corp de control cu niște oameni nespecializați în investigații de o asemenea anvergură.

A ieșit public, a acuzat-o de minciună pe doctorița care a arătat ororile care se comit acolo, a promis sancționarea acesteia și a trimis Corpul de control care a spus că acolo nu s-a întâmplat nimic grav, nimic în neregulă.

Deci dl Rafila trebuie să-și asume răspunderea asupra acestei situații catastrofale despre care el a fost sesizat și să plece azi din fruntea Ministerului Sănătăți, că el nu controlează nimic în acest sistem și, cel mai grav, a încercat să mușamalizeze bagatelizând o sesizare de o gravitate extremă”, a declarat Emanuel Ungureanu, pentru B1 TV.

Însă ministrul Rafila spune că nu are motiv să demisioneze: „Eu n-am de ce să îmi asum personal această situație, pentru că acolo este vorba de o infracțiune care presupune un omor premeditat. Într-o astfel de situație, nu cred în niciun fel că este responsabilitatea mea sau a Ministerului Sănătății pentru o astfel de acuză, deci din punctul acesta de vedere nu am de ce să demisionez”.

Despre faptul că propriul Corp de control nu a găsit nimic în neregulă la Spitalul Sf Pantelimon, Alexandru Rafila a afirmat: „Ministerul poate verifica proceduri administrative, din punct de vedere al tratamentului nu au specializare, sunt acolo economiști sau juriști, au verificat modul în care organizarea internă a spitalului a respectat procedurile, a verificat situația care a dus la informația că pacienții au putut să fie tratați necorespunzător”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`