Cel mai vechi dosar din România, analizat de CSM: Cazul Thyssen se află de 27 de ani în instanțele românești
Consiliul Suprem al Magistraturii analizează marți cel mai vechi dosar aflat pe rolul instanţelor din România. Dosarul Thyssen este vechi de 27 de ani şi are o miză de 48 de milioane de euro. Atât cere o firmă românească de la compania Thyssen Stahl, căreia i-a livrat un vapor de tablă laminată şi de la care nu a primit niciun ban.
Cazul a ajuns pe masa consiliului superior al magistraturii după ce compania Thyssen a sesizat mai multe nereguli în desfăşurarea procesului. Prin aceasta sesizare, adresată și Ministerului Justiției, compania a invocat „caracterul neechitabil al procedurii judiciare, încălcarea principiului securității raporturilor juridice de către instanțele de judecată din România și încălcarea flagrantă a instituției termenului rezonabil”.
Inspecţia Judiciară a efectuat verificări cu privire la modalitatea de înregistrare şi repartizare a cauzei în căile de atac. În urma acestui control, Inspectia Judiciara propune CSM „modificarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor, astfel încât să se stabilească reguli de repartizare a dosarelor care să permită stabilirea unor termene scurte pentru cauzele care au înregistrat o durată mare a procedurii sau care au fost supuse unor multiple repartizări”.