Cel mai tânăr român vaccinat anti-COVID-19: Un adolescent de 16 ani şi 3 zile a fost imunizat cu serul Pfizer la un centru din județul Prahova

Cel mai tânăr român vaccinat anti-COVID-19: Un adolescent de 16 ani şi 3 zile a fost imunizat cu serul Pfizer la un centru din județul Prahova
Foto: Prefectura Prahova

Un adolescent de 16 ani și 3 zile este cel mai tânăr român care a fost vaccinat împotriva noului coronavirus. Acesta a primit serul anti-COVID-19 sâmbătă, într-un centru din județul Prahova.

Un adolescent de 16 ani și 3 zile este cel mai tânăr român vaccinat anti-COVID-19

Adolescentul se numește Victor Antonescuși este din București, însă părinții lui au găsit un loc disponibil pentru vaccinare la centrul amenajat la Liceul „Ludovic Mrazek“ din Ploiești.

”Cel mai tânăr român s-a vaccinat astăzi împotriva COVID-19. A împlinit 16 ani în urmă cu 3 zile, iar astăzi s-a vaccinat într-unul din cabinetele din județul Prahova. Și… fiindcă ziua lui a fost recent, personalul aflat în centrul de vaccinare i-a pregătit o mică surpriză. Cu această ocazie, vrem și noi, cei din CNCAV, să îi urăm «La mulți ani sănătoși!»”, se arată într-o postare de pe pagina de Facebook, RO Vaccinare.

Cel mai tânăr român vaccinat anti-COVID-19

Cine este Victor Antonescu, cel mai tânăr român care a primit serul împotriva noului coronavirus

Adolescentul are probleme medicale, motiv pentru care a fost eligibil pentru a fi vaccinat în etapa a doua a campaniei naționale de imunizare. Victor a primit vaccinul produs de Pfizer și BioNTech.

”Am zis că este o oportunitate foarte bună pentru mine să scap de virusul ăsta şi să pot ieşi mai relaxat pe stradă şi oriunde vreau”, a declarat adolescentul.

”Victor Gabriel Antonescu a marcat astăzi o premieră în lupta împotriva noului coronavirus. La cei 16 ani și trei zile a devenit cel mai tânăr român care s-a imunizat împotriva SARS-CoV-2. Din dorința părinților, nu vom detalia problemele medicale pe care le are și care l-au făcut să fie eligibil în cea de-a doua etapă a imunizării anti COVID-19.

Pentru Victor, anul pandemiei a fost unul lung și plictisor, în care a stat cu teama că ar putea contacta virusul la orice pas, dar și unul în care a tot sperat că va apărea vaccinul care să ne redea speranța revenirii la viața de dinainte. Odată cu aprobarea vaccinului Pfizer, Victor s-a documentat și a ales să meargă pe mâna oamenilor de știință, informându-și părinții că atunci când va împlini vârsta de 16 ani, va dori să se numere printre persoanele imunizate. (…) Vaccinarea a decurs fără probleme, adolescentul nu a avut niciun fel de reacție adversă, iar ca sfat pentru cei de vârsta lui care sunt sceptici în privința unui astfel de demers, Victor le-a spus să se informeze și să aibă încredere în cercetările specialiștilor”, au transmis reprezentanții Prefecturii Prahova.

Precăzirile Prefecturii Prahova despre cel mai tânăr român care a primit vaccinul anti-COVID-19

Câte persoane au fost vaccinate anti-COVID-19 la nivel național

Potrivit celei mai recente raportări a Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, în ultimele 24 de ore, la nivel național, au fost vaccinate 48.638 persoane.Din totalul persoanelor care au primit vaccinul în acest interval, 39.984 au fost vaccinate cu prima doză, iar 8.654 au primit rapelul.

1.160.103 români au fost vaccinați, la nivel național de la deputul campaniei de imunizare, pe 27 decembrie 2020. Dintre aceștia, 787.973 au primit serul Pfizer/BioNTech, 101.332, pe cel de la Moderna, și 180.798 au fost vaccinați cu AstraZeneca.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`