Cel mai mic telefon din lume a fost găsit într-o celulă de la Penitenciarul Aiud, dar nu oricum, ci ascuns într-o ciocolată.
Aparent, compania Zanco a scos pe piață modelul „Fly”, care mai este denumit și „mobilul pușcăriașilor”, deoarece a fost realizat special pentru deținuții din închisori.
Lungimea acestui mobil este de doar 7 centimetri lungime, astfel că poate fi ascuns foarte ușor. Cu toate acestea, ceea ce-l face atât de grozav pentru „supraviețuirea” în spatele gratiilor sunt caracteristicile sale speciale încorporate.
Se pare că telefonul vine dotat cu voice changer, un filtru care permite ca vocea apelantului să fie de nerecunoscut.
Un astfel de telefon a fost descoperit de supraveghetorii de la Penitenciarul Aiud ascuns într-o ciocolată.
O femeie a încercat să-l ducă fiului ei, care era închis pentru mai multe fapte, notează ziare.com.
La audieri, aceasta a dezvăluit că înainte de a ajunge la închisoare a fost împreună cu nora ei la un mall, acolo unde un individ, „a cărei identitate nu o cunoaşte, i-a înmânat o sacoşă din rafie pentru a o duce unei persoane private de libertate, care se afla în Penitenciarul Aiud, împreună cu fiul ei”.
De asemenea, femeia a precizat că în pungă erau fructe, iar ea nu a verificat mai atent conţinutul şi nu a știut că ascuns într-o ciocolată era și un telefon mobil.
În cele din urmă, polițiștii s-au bazat pe declarațiile femeii și au clasat dosarul penal. Și Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud a dispus clasarea cauzei cu privire la săvârşirea acestei infracţiuni.