Cei trei frați dispăruți din Hunedoara și tatăl lor, găsiți în Serbia. Se află în custodia autorităților
Cei trei frați care au dispărut din județul Hunedoara și tatăl lor au fost găsiți în Serbia de către polițiști și se află în custodia autorităților. Copiii sunt în afara oricărui pericol.
Cei patru sunt în Serbia
Polițiștii au reușit să le dea de urmă celor trei copiii dispăruți și a tatălui lor în urma colaborării cu poliția internațională. Ministrul sârb de Interne a spus că minorii se află în afara oricărui pericol, conform Digi24.
„Poliţia Română este în măsură să informeze opinia publică privind finalizarea operaţiunilor de localizare şi depistare a cetăţeanului român (Marţian Adrian) şi a celor trei minori (Marţian Rania Adriana, Marţian Antonio Adrian şi Marţian Raisa Antonia), în Serbia, pe baza cooperării poliţieneşti internaţionale. Cele patru persoane se află în custodia autorităţilor poliţieneşti din Serbia, localitatea Nis”, a transmis, joi, Poliţia Română.
Minorii au apărut din nou într-un videoclip, de data aceasta alături de tatăl lor. Ei spun că au fost plimbați dintr-un loc în altul de persoane care vorbeau altă limbă și că au ajuns undeva la mare.
Reamintim că cei trei frați din Hunedoara au dispărut, luni seara, din județul Hunedoara, fiind în grija unei bone. Polițiștii au pornit în căutarea lor. Următoarea zi a apărut primul videoclip cu cei mici în care le transmiteau mamei lor un mesaj. Ei spuneau că nu vor să meargă la ea, ci la tatăl lor.
„15 octombrie 2024. Roxana, degeaba ai pus pe oamenii ăştia să ne ia să ne ducă la tine, noi nu vrem la tine. Oamenii ăştia ne-au minţit că ne duc la tati, dar de fapt la tine au vrut să ne ducă. Suntem bine, oamenii ăştia ne-au tratat bine. Noi nu vrem la tine. Nu te iubim şi nu ne simţim în siguranţă cu tine. Noi vrem la tati, să fim toţi trei. Noi îl iubim pe tati şi oamenii ăştia o să-l contacteze pe tati să mergem la el”, spune cea mai mare dintre fete, în mesajul video.
Polițiștii au analizat imaginile pentru a stabili veridicitatea lor și pentru a identifica elementele care să îi ajute în găsirea copiiilor.
Copiii, implicați într-un conflict între părinți
Cei trei copiii se erau implicați de mai mult timp într-un conflict între părinți care nu s-au înțeles în privinșa custodiei acestora. Mama lor, Roxana Marțian, a obținut ordin de restricție pentru tatpl lor care și-ai fi montat o rulotă lângă casa copiiilor lor. Copiii au fost încredintanți mamei de către instanță, având în vedere ordinal de protecție obținut împotriva lui Adrian Marțian.
Reprezentanții Protecţiei Drepturilor Copilului urmăreau situația lor chiar cu trei zile înainte ca ei să dispară.
Polițiștii vor preda copiii către DGASPC atunci când vor fi găsiți pentru a avea parte de protecție și consiliere.