Cei doi bărbați care au jefuit, luni, o casă de amanet din Urziceni, fugind cu 5.000 de lei, au fost prinși de polițiști și vor fi duși în fața unui judecător cu propunerea de arestare preventivă, conform Mediafax.
Bărbații au jefuit, luni, o casă de amanet din Urziceni după ce au intrat în unitate pretizând că vor să vândă o pereche de cercei și l-au bătut pe angajatul acesteia.
“În timp ce bărbatul examina cerceii, a fost agresat de către individul respectiv şi de o altă persoană care a intrat ulterior în incinta societăţii comerciale. Suspecţii, care nu aveau cagule şi nu au folosit arme de foc, au părăsit la scurt timp casa de amanet, iar vânzătorul a apăsat butonul de panică, la faţa locului venind angajaţii firmei de pază cu care unitatea are contract, dar indivizii dispăruseră”, a declarat Iuliana Fecioru, purtătorul de cuvânt al IPJ Ialomița.
Aceștia, în vârstă de 37 și respective 38 de ani, au fost identificați și reținuți de polițiștii din Ialomița și urmează să fie duși la Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni cu propunerea de arestare preventivă.
Angajatul care a fost agresat fizic a fost transportat la Spitalul de Urgență Floreasca din București cu mai multe traumatisme faciale.