Cei 41 de români evacuați din Gaza pe 9 noiembrie au rămas blocați în Cairo: Avionul care trebuia să-i aducă acasă s-a stricat. Explicațiile purtătorului de cuvânt al MAE (VIDEO)

Cei 41 de români evacuați din Gaza pe 9 noiembrie au rămas blocați în Cairo: Avionul care trebuia să-i aducă acasă s-a stricat. Explicațiile purtătorului de cuvânt al MAE (VIDEO)
Captură Video B1 TV

Revenire în ţară cu emoţii pentru 41 de cetățeni români evacuați recent din Fâșia Gaza. Ei urmau să plece înspre România, după amiază, cu un avion al Ministerului Apărării Naționale.

Însă, cu puţin timp înainte de decolarea de pe aeroportul din Cairo, piloţii aeronavei Spartan au depistat o problemă tehnică, aşa că plecarea spre România a fost amânată.

Cetățenii români și familiile lor ajunseseră pe teritoriul Egiptului prin punctul de frontieră Rafah, la data de 9 noiembrie. De acolo, ei au fost preluați de o echipă mobilă a Celulei de Criză a Ministerului de Externe, care i-a însoțit până la Cairo.

Despre situația acestor români a vorbit, pentru B1 TV, Radu Filip, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe.

Oficial MAE, despre situația celor 41 de români evacuați din Gaza pe 9 noiembrie

„În ce privește situația celor 41 de români evacuați pe 9 noiembrie, pot să vă spun că aceștia în continuare beneficiază de sprijinul și asistența consulară oferită de colegii mei de la Ambasada României la Cairo și sunt în așteptare pentru a reveni în țară.

Imediat ce condițiile vor permite, și aici mă refer la remedierea defecțiunii aeronavei care trebuia să-i aducă inițial în țară, vor face călătoria spre România.

Acești 41 de cetățeni români și membri de familie fac parte din totalul de 134 de cetățeni români evacuați din Gaza până acum.

Nu vreau să avansez niciun termen, important e ca problema să fie remediată iar cetățenii să revină în siguranță în România”, a declarat Radu Filip, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, în cadrul Știrilor B1 TV prezentate de Andreea Moraru.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)