Cei 22 de medici de la UPU-SMURD Floreasca şi-au retras demisiile în urma asigurărilor primite de la Ministerul Sănătății (VIDEO)

Publicat: 01 09. 2016, 11:36

UPDATE: Cei 22 de medici de la UPU Floreasca care și-au depus demisiile au renunțat la demersul lor, au transmis reprezentanții acestora.

Medicii și-au retras demisiile după ce au primit asigurări de la Ministerul Sănătăţii că problemele de la spital vor fi rezolvate.

Nu aceeași decizie a luat-o și Sorin Păun, cel care a ocupat până miercuri funcția de manager interimar al unității medicale. Păun a demisionat la presiunile medicilor, fiind acuzat că înjură ceilalți angajați și că nu asigură aprovizionarea cu medicamente a instituției.

Medicul Gabriela Bratosin a declarat pentru B1 TV că de la Minister li s-a promis că se vor remedia problemele de la Floreasca și că nu se vor mai repeta.

Numărul medicilor de la Spitalul Floreasca din Capitală care și-au depus demisiile a ajuns la 22 și alți nouă vor demisiona în momentul în care se vor întoarce din concedii, informează B1 TV. Astfel, se pare că situația de la această unitate medicală nu s-a detensionat nici după ce Sorin Păun a demisionat din funcția de manager interimar.

Medicul Gabriela Bratosin a declarat pentru B1 TV că ea și colegii săi vor reveni asupra acestei decizii în momentul în care va fi stabilită o nouă conducere a spitalului, care va fi dispusă să comunice și să-i asculte. Totodată, pentru acești medici este foare importantă semnarea referatelor, astfel încât să se poată face în condiții bune achiziția de medicamente și materiale necesare pacienților.

Noi demisii la Spitalul Floreasca

#DIRECT_ONE_2i0cdg#

Bratosin a mai precizat că demisionarii se află și în aceste zile la serviciu deoarece sunt în preaviz dar, după expirarea acestei perioade, dacă situația nu se rezolvă, își vor căuta de lucru în alte spitale.

”Rezolvarea e să nu se mai ajungă în situația de a avea lipsuri prin nesemnarea de referate și prin neachiziția de materiale și medicație. Asta afectează activitatea noastră și pacientul. Problema de fond e lipsa medicației, a aparaturii, a comunicării. Nu putem trata pacienții cu mâinile goale. Sunt situații de când a venit domnul manager. Periodic ajungeam să nu avem anumite materiale, medicamente. Dacă nu semna referatele la timp, ele nu se achiziționau și nu mai erau stocuri”, a declarat pentru B1 TV medicul Gabriela Bratosin.

Aceasta a precizat că la întâlnirea de miercuri seară de la Ministerul Sănătății Vlad Vociulescu a vrut să se informeză asupra situației și fiecare dintre cei implicați și-a spus punctul de vedere, inclusiv medicii de la anestezie și terapie intensivă confirmând disfuncționalitățile.