Cei 13 localnici din Pungești, care se aflau în greva foamei, au renunțat la protest

Cei 13 localnici din Pungești, care se aflau în greva foamei, au renunțat la protest

Cele 13 persoane din Pungești care se aflau în greva foamei au renunțat la protestul extrem. Oamenii nu renunțaseră la greva foamei nici măcar în noaptea de Revelion, spunând că nu vor renunţa la greva foamei până când compania Chevron nu îşi va retrage utilajele de pe teritoriul comunei lor iar Guvernul nu va interzice prin lege explorarea şI exploatarea gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice. 

Decizia acestora vine după ce asociația care administrează locul pe care și-au instalat aceștia tabăra s-a plâns Jandarmeriei de prezența lor acolo, potrivit Digi24.

Localnici au avertizat însă că vor organiza demonstrații, începând de duminică, în apropierea terenului deținut de Chevron. 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:13 - Rareș Bogdan, despre documentul publicat de Guvern: „Marcel Ciolacu minte, și-l dorește cu disperare pe Simion în turul 2 și încearcă să-i ducă de nas pe alegători”. Argumentele liderului liberal
23:57 - Cancelarul Karl Nehammer, despre decizia Gazprom de a nu mai livra gaze naturale Austriei: „Nu ne vom lăsa şantajaţi şi nu vom fi puşi în genunchi”
23:44 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt îndreptați împotriva mea. În ultimele zile au început să-mi vorbească foarte urât. DGASPC nu face destul pentru a mă ajuta / Înmormântarea lui Prigoană, de rit satanist (VIDEO)
23:09 - Angajata unui spital din Capitală, acuzată că ar fi furat produse medicale. Bunurile erau apoi vândute de soțul ei în cabinete stomatologice
22:55 - Cătălin Manea: „Eu îl știu pe George Simion din Parlament și nu știu să fi avut vreun proiect, vreo realizare” / „Premierul Ciolacu nu a mințit în privința sa” (VIDEO)
22:24 - Accident între un autocar și o mașină, în județul Neamț. Șoferul, scos din autoturism de către martori
22:18 - Cristina Prună, despre Lasconi: Cred că românii au nevoie și au dreptul să aibă un președinte fără legături cu vechiul sistem, cu toate aceste privilegii perpetuate de-a lungul anilor (VIDEO)
22:05 - Goana pentru alimentele care vor fi pe masa de Crăciun a început. Ce produs cumpără românii încă de pe acum, de frica scumpirilor
22:02 - Ionel Bogdan (PNL), după documentul publicat de către Guvernul României primit de la autoritățile ucrainene: „În acest moment, PSD are o retorică foarte apărătoare la adresa lui George Simion” (VIDEO)
21:49 - George Simion, reacție după ce Guvernul României a publicat documentul privind interdicția sa în Ucraina: Autoritățile ucrainene confirmă ce am tot spus – Motivul interdicției mele e activitatea mea pro-românească