CEDO: Interceptările DNA nu încalcă drepturile persoanei urmărite penal
Interceptarea convorbirilor unui urmărit penal nu reprezintă o încălcare a drepturilor acestuia. Decizia aparține Curții Europeane a Drepturilor Omului, într-o hotărâre dată în cazul unui doctor român care a fost condamnat pentru că solicitase mită.
Generalul Ștefan Blaj a fost reținut, în 2004, de Parchetul Național Anticorupție după ce complicele său, un locotenent colonel, l-a denunțat ca destinatarul final al unei șpăgi care ar fi facilitat angajarea unei persoane în sistemul medical din penitenciare. Procurorii l-au prins întâi în flagrant pe lococotent colonel și i-au promis o pedeapsă redusă dacă acceptă să-l înregistreze pe ascuns pe medicul militar.
Nemulțumit de condamnarea pe care a primit-o în România, medicul Ștefan Blaj a depus o plângere la CEDO.
Generalul a susținut că i-a fost încălcat dreptul la viața privată, tocmai pentru că procurorii l-au înregistrat pe ascuns în timp ce discuta cu denunțătorul. În plus, a precizat că nu exista, în 2004, nici o cale în legea românească prin care să conteste intervenția în viața sa privată. În fine, medicul a reclamat că avocatul care l-a reprezentat nu a avut acces la înregistrările realizate în dosar, ci doar la stenograme.