Cea mai scăzută temperatură din această toamnă: minus 2,7 grade în Covasna. Vezi prognoza meteo

Cea mai scăzută temperatură din această toamnă: minus 2,7 grade în Covasna. Vezi prognoza meteo

Cea mai scăzută temperatură din această toamnă s-a înregistrat în județul Covasna, la Întorsura Buzăului, unde termometrele au indicat, marți dimineață, la ora 05:30, minus 2,7 grade.

O noapte la fel de friguroasă s-a înregistrat în mai multe localităţi din judeţul Covasna, temperaturile coborând sub zero grade Celsius, fiind înregistrate temperaturi între minus 2,7 şi minus un grad Celsius, citează Mediafax.

Şi în alte zone ale judeţului Covasna temperaturile au scăzut, în municipiul Sfântu Gheorghe înregistrându-se, în dimineaţa de marţi, minus două grade Celsius, iar în oraşele Târgu Secuiesc şi Baraolt minus un grad Celsius.

Cum va fi vremea în următoarele zile

Marți, vremea va fi în general frumoasă, însă rece dimineața și noaptea. Potrivit meteorologilor ANM, Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte.

Temperaturile maxime se vor situa între 12 şi 20 de grade, iar cele minime de la -3 grade în zonele depresionare, până la 14 grade pe litoral. Spre dimineaţă, local în centru şi izolat în rest se va depune brumă.

În Capitală, marți, temperaturile maxime vor arăta maxim 18-19 grade. Vremea va fi în general frumoasă, cu cer senin, însă dimineața și noaptea va fi rece.

Miercuri, în țară, vremea se va menține la fel de frumoasă, cu temperaturi mai scăzute dimineața și noaptea. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în a doua parte a intervalului în regiunile vestice, unde cu totul izolat vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13 şi 23 de grade, iar cele minime se vor situa între -3 grade în zonele depresionare şi 13 grade pe litoral.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`