Cea mai nouă maternitate din Timișoara este inundată. Apa curge în paturile gravidelor

Cea mai nouă maternitate din Timișoara este inundată. Apa curge în paturile gravidelor
Sursa foto: Facebook/ Spitalul Clinic Județean de Urgență "Pius Brînzeu" Timișoara

Cea mai nouă maternitate din Timișoara are probleme. După cele 20 de milioane de euro investite, la etajul patru al clădirii a început să curgă apă în paturile gravidelor.

Constructorul a fost sesizat

Apa a intrat prin plafoniere sau prin tâmplăria de la geamuri. Infirmierele au luat gălețile și cârpele și au reușit să treacă peste acest weekend ploios. Conducerea Spitatului Județean din Timișoara, de care aparține maternitatea Bega confirmă problemă și spune că a semnalat-o Consiliului Județean Timiș. Acesta a supravegheat șantierul și a făcut recepția, conform observatornews.

Clădirea este în garanție timp de 5 ani, iar constructorul a fost sesizat să se prezinte pentru reparații. Scurgerea apei de la etajul patru s-ar fi produs din cauza unui viciu de proiectare.

Probleme la o zi după inaugurare

Maternitatea a costat 20 de milioane de euro, bani europeni de la bugetul de stat și de la bugetul Consiliului Județean.

Dar, aceasta nu este singura problemă. La doar 24 de ore după inaungurare, pe unul din holuri au apărut bălți de la un aparat de climatizare care s-a stricat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:57 - O localitate din România nu are apă potabilă la robinet. Care este cauza
23:49 - Nicușor Dan, despre lucrările la rețeaua de termoficare: Avem 15 şantiere deschise. Facem 70 km anul acesta. Vor fi tot mai puține avarii (VIDEO)
23:31 - Un bărbat și-a pierdut viața printr-un accident de bucătărie. Acesta s-a înjunghiat mortal
23:30 - Ciucă, întrebat despre coaliţia de dreapta: Când celelalte partide se vor maturiza suficient să putem discuta despre politici şi valori. Mai au aproape 70 de zile să se maturizeze
22:59 - Ciucă, despre amendamentul ce-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Noi doar restabilim un drept. Experiența președintelui nu se irosește, trebuie valorificată
22:57 - Care este țara din lume care are mai multe mașini electrice decât pe benzină? Autoritățile oferă reduceri fiscale generoase pentru vehiculele electrice
22:40 - Nicușor Dan, despre planșeul de la Piața Unirii: Nu avem o expertiză care să spună că-i pericol public. Când Primăria Sectorului 4 va veni cu toate avizele, vom da repede autorizația pentru intervenție (VIDEO)
22:19 - Ce au spus medicii din Beirut despre rănile produse de pagerele care au explodat: „N-am mai văzut aşa ceva. Este indescriptibil”
22:14 - Nicusor Dan, întrebat dacă va semna şi pentru candidatura lui Ludovic Orban, după ce a semnat pentru Ciucă și Lasconi: Dacă mi-o solicită, desigur, pentru că este un partid de dreapta (VIDEO)
21:51 - Cum funcționează dronele antițânțari din Capitală. Nicușor Dan: Dacă se dovedesc eficiente acum, le vom folosi sistematic la anul. Nu e absolut niciun pericol pentru oameni (VIDEO, FOTO)