Cea mai caldă zi din această primăvară: Maxima va atinge 33 de grade (VIDEO)
Vremea atinge noi recorduri. Suntem la mijlocul primăverii dar temepraturile sunt de vară. Iar astăzi, termometrele vor trece de 30 de grade. Ceea ce înseamnă că astăzi vom avea parte de cea mai călduroasă zi a anului. De marţi însă, cu greu vor fi peste 20 de grade, arată B1 TV.
"Astăzi va fi și mai cald decât ieri", afirmă Maria Tomescu, meteorolog ANM. "În Lunca Dunării vor fi 33 de grade, în condițiile în care, în mod normal, sunt de 13-18 grade. Această vreme nu va dura foarte mult, iar de mâine apar ploile în vest, nord-vest și nordul țării. Treptat, pe parcursul zilei de mâine, temperaturile vor scădea la 23-24 de grade în regiunile sudice", a explicat meteorologul.
Cea mai caldă zi din această primăvară: Maxima va atinge 33 de grade
#DIRECT_ONE_oxv4s2#
"În zilele următoare, temperaturile vor reveni la valori apropiate de cele normale. Va fi ceva mai răcoare pe 20-21 aprilie, cu ploi în partea de sud a țării. Este posibil să avem ploi trecătoare în weekend, dar nu sunt cantități destul de mari".