Ce trebuie să știi despre negocierea unui leasing auto pentru afacerea ta?

Ce trebuie să știi despre negocierea unui leasing auto pentru afacerea ta?

Leasingul auto este formă de finanțare la care apelează tot mai multe companii din România pentru achiziționarea de mașini. Acesta presupune plata bunurilor solicitate în rate lunare, conform unui contract.

Un contract de leasing auto poate fi asemănat cu un contract de vânzare-cumpărare. Pe toată perioada contractuală, compania de leasing este proprietara autoturismelor, urmând ca la finalul acesteia și după plata valorii reziduale, clientul să devină proprietarul bunurilor. Leasingul financiar oferă avansuri flexibile și oferte personalizate, care le permit clienților stabilirea unor rate lunare care să se încadreze în bugetele lor de business.

În majoritatea cazurilor, contractul de leasing financiar nu are nevoie de garanții speciale. Astfel, clientul garantează chiar cu autoturismele finanțate. Acest aspect reprezintă un avantaj major pentru firmele mici și mijlocii care se află în curs de dezvoltare și care nu dețin active cu o valoare ridicată.

Negocierea prețului de achiziție

Ținând cont de faptul că investiția este una costisitoare pentru o companie, indiferent de metoda de finanțare aleasă, mulți antreprenori se întreabă dacă pot negocia prețul de leasing al unei mașini.

Prețul autoturismelor pe care urmează să le achiziționezi poate fi negociat la fel ca atunci când mergi să cumperi cash. De asemenea, există și situații în care poți obține o reducere din partea producătorului sau o ofertă de reprezentanță.

Pentru că negocierea prețului de achiziție a unei mașini este o practică foarte des întâlnită, distribuitorii se așteaptă, de cele mai multe ori, ca acest trend să se mențină și pentru contractele de leasing financiar.

Însă, înainte de a negocia prețul mașinii cu dealerul, nu uita să te informezi în legătură cu toate condițiile de leasing. Gândește-te la valoarea avansului pe care ești dispus să o plătești, cât de mult vrei să plătești pentru avans și care ai vrea să fie perioada contractuală. În baza acestor cifre, poți negocia apoi și prețul autoturismului pe care dorești să-l achiziționezi.

Negocierea contractuală

Ai decis că vrei să apelezi la un contract de leasing auto pentru afacerea ta? Nu uita că poți negocia o serie de aspecte contractuale, cum ar fi: valoarea avansului, termenul de leasing, plățile lunare, dar și termenii de încheiere a contractului și depozitul de garanție.

Pentru a negocia corect condițiile contractuale și pentru a obține condiții personalizate, poți consulta un calculator de leasing online. Deși cifrele sunt doar la nivel estimativ, acestea te vor ajuta să-ți dai seama ce valori ai putea negocia și cum poți obține un leasing auto avantajos pentru afacerea ta.

În concluzie, înainte de a încheia un contract de leasing auto, informează-te în legătură cu întreg procesul. Citește cu atenție toate informațiile referitoare la leasingul financiar și calculează cu atenție avansul, perioada contractuală și dobânda. Astfel, cunoscând modul în care funcționează procesul de leasing, vei putea negocia corect și prețul mașinii cu un dealer auto, pe baza cifrelor tale.

De asemenea, multe companii de leasing financiar din România le oferă clienților condiții personalizate, în funcție de nevoile de business ale fiecărei companii solicitante.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:11 - Accident cu patru mașini pe cel mai aglomerat bulevard din București: Circulația rutieră se desfășoară pe o singură bandă
22:03 - O firmă din China scoate la vânzare bilete pentru o expediție în spațiu. Care este prețul pe care trebuie să îl plătească o persoană
22:02 - România face teste pentru producția proprie de stridii în Marea Neagră. Experimentul este desfășurat cu un specialist din Italia
22:02 - Ludovic Orban: Cine votează cu Simion la prezidențiale, de fapt, votează cu Ciolacu (VIDEO)
21:59 - Ludovic Orban, despre AUR: „Ăla nu este partid, ăla este, practic, o încropeală politică în care nu contează decât un singur om, care este antidemocrație, iar acel om n-are niciun istoric, n-a făcut nimic la viața lui” (VIDEO)
21:48 - Ludovic Orban, după ce liderul PNL i-a cerut lui Lasconi să se retragă: “Ciucă trebuie să țină ciocu’ mic. Și eu îi spun nea Ciucă, retrage-te pentru că te chinui degeaba. Distrugi și mai tare imaginea liberalismului” (VIDEO)
21:36 - Elon Musk pregătește mașini electrice mai ieftine pentru anul viitor
21:34 - Orban: Nu vi se pare ciudat că în afară de Ciolacu sunt atâția iepuri printre candidați? Geoană, fost PSD-ist, Cristi Diaconescu, fost PSD-ist, Ana Birchall, fostă PSD-istă, Ciucă, cel mai mare iepure, și iepurele adevărat – Simion (VIDEO)
21:31 - Expunerea la lumină, pe timp de noapte, poate avea efecte grave asupra organismului. Ce boli putem dezvolta din cauza poluării luminoase
21:16 - Care e suma uriașă pe care ar fi plătit-o Laura Crișan pentru asasinarea tatălui său