Românii care au avut zborurile anulate sunt îndemnați de Guvern să deschidă litigii pentru a solicita despăgubiri companiilor aeriene dacă au întâmpinat astfel de probleme, scrie Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunțat că Guvernul monitorizează și este informat cu privire la zborurile anulate. Acesta i-a îndemnat pe români să ceară despăgubiri dacă au întâmpinat astfel de probleme.
„Guvernul monitorizează şi este informat despre acele zboruri dacă au legătură, dacă apelează la aeroporturi româneşti, este şi normal să se întâmple aşa, dar vorbim despre o companie privată.
Poate ar trebui să ne amintim de o campanie de conştientizare a statutului nostru european: ‘Sunt cetăţean european şi am drepturi’ – era supratitlul acelei campanii.
Românii care sunt, din nefericire, afectaţi – este şi perioadă de vacanţă şi concedii, de întârzieri sau anulări de zboruri de la orice companie – au dreptul şi pot deschide diverse litigii pentru a solicita despăgubiri către acele companii. Da, monitorizarea există, dar ce măsuri pot fi luate de către statul român, mai mult decât ce v-am spus, nu ştiu”, a spus purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.
Aeroportul Henri Coandă din Otopeni a fost scena unui haos, miercuri, 26 iunie, după ce mai multe zboruri au avut întârzieri. Nemulțumiți de situație, pasagerii au fost aproape de a se încăiera cu angajații companiei Wizz Air.
Multe dintre avioane nu au putut să decoleze pentru că au pierdut intervalul de zbor din cauza întârzierilor anterioare. Aeronavele au fost nevoite să aștepte până la două ore ca să ajungă pe pistă.
Aproape 30 de zboruri au fost întârziate pe Aeroportul din Otopeni. Situația a fost gravă și pe aeroporturile din Europa. Mulți români așteaptă să se întoarcă în țară, după ce zborurile din Bruxelles au fost anulate să amânate.