Ce trebuie să conțină o ceașcă perfectă de ceai? Elementul surpriză se găsește în bucătăriile tuturor

Publicat: 24 01. 2024, 14:49
Sursa foto: Shutterstock

Un om de știință din Marea Britanie susține că a găsit rețeta pentru o ceașcă perfectă de ceai. Secretul, potrivit lui Michelle Francl, profesor de chimie la Colegiul Bryn Mawr, este un praf de sare – și puțină lămâie.

Francl studiază și texte antice despre prepararea ceaiului

Francl spune și că în cazul în care vreți să beți un ceai englezesc, laptele trebuie adăugat după turnarea ceaiului pentru a reduce șansa ca acesta să se coaguleze. Laptele ar trebui să fie încălzit.

De asemenea, o altă sugestie pentru o ceașcă perfectă de ceai este utilizarea plicurilor de ceai mai mari care permit frunzelor de ceai să se miște, ținându-le în contact cu apa – deși, în mod ideal, ar trebui să folosiți frunze de ceai la vrac.

Francl a analizat lucrări de cercetare și texte antice care datează de mai bine de 1.000 de ani pentru a găsi rețeta ceaiului perfect, documentând aceste experimente în noua sa carte, Steeped: The Chemistry of Tea.

Sfaturile profesioniste ale lui Francl pentru prepararea unei cești perfecte de ceai sunt:

Adaugă un praf de sare – sodiul din sare blochează mecanismul chimic care face ca ceaiul să aibă gust amar, mai ales când a fost fiert prea mult.

Pliculețele de ceai trebuie să fie stoarse rapid – pentru a reduce taninurile cu gust acru care se dizolvă lent în apă.

Puțin suc de lămâie poate îndepărta depunerile care apar uneori pe suprafața băuturii, care este format din elemente chimice din ceai și apă.