Ce surpriză au avut doi tineri care au cumpărat la reducere o plantă dintr-un magazin de bricolaj

Publicat: 14 10. 2022, 16:55
Foto: Pixabay

Doi tineri din Marea Britanie au avut o surpriză uriașă după ce au cumpărat o plantă în ghiveci dintr-un magazin de bricolaj, notează ziare.com.

Aceștia au găsit floarea la reducere, valorând doar câteva lire, dar abia mai târziu și-au dat seama că au achiziționat o adevărată comoară.

Pasionați de botanică, au căutat pe Internet câteva detalii despre plantă, așa că au aflat lucruri incredibile, observând că au pus mâna pe o bijuterie la care nici nu visau.

Surpriză incredibilă la un preț redus

Harry Langstaff și Amy Biffa, doi tineri din Marea Britanie, au mers la cumpărături, într-un magazin de bricolaj, acolo unde au avut parte de o surpriză uriașă. În timp ce se plimbau printre rafturi au pus ochii pe o plantă care din prima a părut inedită, potrivit bzi.ro.

Ghiveciul în cauză tocmai ce fusese redus la jumătate, de la 24 de lire sterline la doar 12, ceea ce înseamnă aproximativ 60 de lei. Încântați de un astfel de preț promoțional, nu au mai stat pe gânduri și au pus-o de îndată în coș. Ulterior, când au ajuns acasă, au luat decizia să se documenteze despre această floare, moment în care au făcut descoperiri inedite.

Astfel, au aflat că planta era din specia Monstera Aurea Marmorata, una destul de rară și extrem de valoroasă. Mai departe, aceștia au căutat să afle care este prețul aproximativ al unei astfel de plante, iar pe site-urile de specialitate Monstera Aurea Marmorata se vinde cu un preț care pornește de la 200 de lire sterline și poate ajunge chiar și la 2.000 de lire sterline, practic de aproape 170 de ori mai scumpă decât o achiziționaseră ei din magazinul de bricolaj.

Totuși, se pare că reducerea a fost aplicată de către angajații respectivului magazin de bricolaj atunci când aceștia au observat că una dintre frunze este galbenă, presupunând că planta se va usca și nimeni nu o va cumpăra în viitor. Însă, frunza galbenă era chiar indiciul că specia este una rară și deosebită.