Ce sume de bani promite statul român elevilor care câștigă aurul la competiții naționale sau internaționale

Publicat: 12 12. 2024, 19:20
Sursa foto: Freepik / @freepik

Elevii români care participă individual şi obțin premii la competiţii şcolare, fie ele naţionale sau internaţionale, vor primi, de asemenea, stimulente în bani din partea statului pentru încurajarea studiului și a participării la concursuri. Suma pe care o vor primi va varia în funcţie de performanţele obţinute.

Atât elevii premianți, cât și profesorii care îi pregătesc vor primi astfel de stimulente, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, potrivit Agerpres.

„În domeniul educaţiei a fost aprobat un set de soluţii pentru încurajarea performanţei şi a studiului. Măsurile sunt atât financiare, cât şi organizatorice şi se referă la desfăşurarea olimpiadelor, concursurilor şcolare, extraşcolare şi extracuriculare, a taberelor de profil, a simpozioanelor şi altor activităţi similare cu scopul de a încuraja şi sprijini elevii şi tinerii capabili de performanţe deosebite, precum şi cadrele didactice implicate în procesul de pregătire a acestor elevi. Astfel, potrivit hotărârii, elevii care au participat individual şi au obţinut premii la competiţiile şcolare naţionale şi internaţionale vor beneficia de stimulente financiare în funcţie de performanţele obţinute”, a declarat Mihai Constantin, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, joi.

Cea mai mare sumă pe care o poate obține un elev olimpic

Un elev care obţine o medalie de aur, cu punctaj absolut, la o astfel de competiţie școlară, va fi premiat cu 20.000 de lei.

„Vă dau însă un prag de referinţă, un prag maximal. Pentru competiţia internaţională la care se obţine medalie de aur, cu punctaj absolut, premiul va fi de 20.000 de lei”, a explicat Constantin.

El a anunţat că, de asemenea, Guvernul a actualizat joi condiţiile de finanţare pentru bursele de studii şi stagiile de specializare şi de formare profesională. Actualizări au fost aduse și cuantumului bursei lunare pe care Ministerul Educaţiei le acordă anual atât românilor din afara ţării, cât şi cetăţenilor străini.

„Bursele includ cheltuieli de şcolarizare, inclusiv pentru cursul de iniţiere în limba română, facilităţi de transport public, local, rutier, naval, cu metroul sau feroviar, bursă lunară în cuantum egal cu bursa socială minimă, iar această bursă poate fi cumulată cu burse de excelenţă sau de merit. Totodată, cadrele didactice care predau limba română în afara graniţelor vor beneficia de stagii de specializare şi de formare profesională, de indemnizaţie echivalentă cu bursa socială pentru studenţi, o sumă fixă de 100 euro per participant pentru transportul internaţional”, a mai declarat Constantin.