Ce spune Patriarhia despre cazul preotului din Videle, prins în flagrant în timp ce intreținea relații sexuale cu un adolescent

Publicat: 28 04. 2021, 14:35

Un preot din Videle a fost reținutde către polițiști, după ce a fost prins că întreținea relații sexuale cu un adolescent de 16 ani dintr-un centru de plasament.

Potrivit B1 TV, preotul este vizat de un alt dosar și nu mai slujea la biserica din Videle.Părintele ar fi avut, de o perioadă lungă de timp, astfel de activităţi infracţionale, mai exact acte sexuale cu minori.

Minorul cu care a fost prins preotul că întreţinea relaţii intime eradintr-un centru de plasament şi ar fi fost ademenit cu bani de către acest bărbat, pentru a întreţine raporturi intime cu el, potrivit anchetatorilor.

„Este vorba despre un preot din episcopia Alexandriei care era deja suspendat de la slujire si care va fi deferit acum consistoriului bisericesc, forul ecleziastic de judecată pentru abateri deosebit de grave. Sancţiunea cea mai înaltă pe linie bisericească este caterisirea, adică îndepărtarea definitivă din preoţie. Este ceea ce urmeză să se întâmple şi în acest nefericit caz”, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, pentru G4Media.ro

Cine este preotul prins că întreţinea relaţii sexuale cu un minor

Ene Marian este preot la Biserica Fotăcheşti din oraşul Videle – Episcopia Alexandriei şi Teleormanului. În vârstă de 64 de ani, acesta a fost arestat pentru 30 de zile după ce a fost prins în timp ce întreținea relații sexuale într-o locuință din sectorul 3 al Capitalei cu un minor de 16 ani dintr-un centru de plasament.

Potrivit ziarului Adevărul, Marin Ene apare şi într-un caz de şantaj, pe care poliţiştii l-au instrumentat la începutul acestui an. Er fi fost șantajat de un grup de persoane cu publicarea unor imagini cu el dezbrăcat la mare. Părintele le-ar fi dat 300.000 de lei în schimbul nepublicării imaginilor compromițătoare, dar cei care l-au șantajat nu s-au oprit nici după primirea banilor. Așa că Ene a făcut plângere la poliție.

Despre preot s-a scris că practica metoda „călcatului” peste credincioşi sau a cititului în Evanghelie. Oamenii care apelau la „serviciile” preotului se întindeau pe jos, iar Marin Ene călca pur şi simplu peste ei.