Șeful Poștei Române, Valentin Ștefan, a oferit, luni, câteva explicații luni, în emisiunea Politica Zilei, moderată de Ioana Constantin, pe B1 TV, cu privire la sistarea distribuirii deciziilor de recalculare a pensiilor, iar unele decizii au fost chiar cerute înapoi de la pensionari.
“Din punctul nostru de vedere, nu este o problemă pentru că genul acesta de situații au fost prevăzute în Convenție. Deci toate echipele, și de la Poștă, și de la minister au anticipat că vor fi diferite erori, încât există un flux prin care Casele de Pensii ne pot solicita, fie oprirea, fie returnarea unor decizii și, desi, este o situație pe care noi o anticipăm sau estimăm că este peste tot în țară, gradul sau procentul de solicitare este unul sustenabil și relativ redus. Sigur că doar din punct de vedere logistic”.
Valentin Ștefan a fost întrebat unde există aceste probleme cu deciziile de recalculare.
“Cel mai probabil e peste tot, sunt motive diverse”.
Șeful Poștei Române fost întrebat și care e motivul.
“Nu solicităm explicații când ni se cere, dar pot să speculez că, pe lângă unele erori, cum de altfel s-a discutat în calculare, există foarte multe situații în care pensionarii sau beneficiarii fie și-au schimbat domiciliul, fie au decedat între timp și toate aceste situații duc la o nevoie de a opri unele decizii”.
Chestionat de ce au fost luate înapoi deciziile ajunse deja la pensionari, Valentin Ștefan a răspuns:
“Este un caz izolat acesta în Alba, unde într-adevăr, 2 salariați au dat dovadă de omenie și au vrut să-i ajute pe pensionari ducându-le deciziile direct la Casa de Pensii. Cel puțin asta este explicația pe care ne-au oferit-o nouă, aici, în administrația centrală”.
De asemenea, directorul Poștei Române a fost întrebat unde suntem, în acest moment, în ceea ce privește distribuirea deciziilor.
“Noi am avut 10 zile, adică 2 săptămâni pentru a distribui. A trecut prima săptămână, mai avem încă o săptămână și datele de vineri erau undeva la 2 milioane și jumătate de decizii, care au ajuns la pensionari, deci mai avem aproximativ 2 milioane. Suntem conform graficului”.