Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat miercuri pe Mario Iorgulescu la opt ani şi opt luni închisoare cu executare pentru ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi drogurilor.
Potrivit deciziei instanţei, fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal a primit şapte ani pentru ucidere din culpă şi doi ani închisoare pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, anunță Știrile ProTV.
Aceste pedepse au fost contopite cu o condamnare de 3 ani aplicată în alt dosar pentru complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal, rezultând în final 8 ani şi 8 luni închisoare. Decizia este definitivă.
Procesul se află în faza de rejudecare. Iniţial, Mario Iorgulescu a primit la instanţa de fond (Tribunalul Bucureşti), în luna februarie 2023, o condamnare de 15 ani şi 8 luni, pedeapsă scăzută, în octombrie 2023, de Curtea de Apel Bucureşti, la 13 ani şi 8 luni de închisoare.
În iunie 2024, un complet de la Instanţa supremă a anulat condamnarea, în urma admiterii unui recurs în casaţie (o cale extraordinară de atac), iar dosarul a fost trimis spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
Motivul invocat pentru rejudecare a fost că Mario Iorgulescu nu trebuia judecat pentru omor, ci pentru ucidere din culpă, infracţiunea care are limite de pedeapsă mai mici.