Există numeroase mituri și adevăruri despre modul în care este corect sau nu să îți încarci telefonul. În trecut bateriile gadgeturilor nu erau atât de sofisticate precum sunt în ziua de azi. În prezent, modul în care îți lași mobilul la încărcat ar putea afecta ciclul de încărcare.
Experții au explicat însă care sunt riscurile reale atunci când îți lași telefonul la încărcat și ce se poate întâmpla cu mobilul dacă stă prea mult timp în priză.
Potrivit celor de la Playtech.ro, nu se reduce capacitatea bateriei dacă vei lăsa smartphone-ul la încarcat în timpul nopții, ci este vorba despre ciclul bateriei.
„Dacă ai telefonul la încărcat toată noaptea, nu se reduce capacitatea bateriei. Totul se leagă de ciclul bateriei – cum utilizezi bateria, cât efort depune”, explică experții, potrivit sursei citate anterior.
Ciclul bateriei unu smartphone se referă la numărul de încărcări de 100% la care acesta poate ajunge. În cazul în care utilizatorul încarcă doar 50% din baterie, atunci el va încărca automat doar jumăate de ciclu.
În prezent, telefoanele mobile sunt făcute să reziste la 400 de cicluri de încărcare. „“Dacă vorbim de eroziunea bateriei, ce trebuie să înțelegem e că bateriile telefoanelor sunt într-o stare constanța de descompunere. Telefonul ținut la încărcat noaptea nu va face o diferența notabilă în acest proces. Smartphone-urile, așa cum sugerează și numele, sunt inteligente. Fiecare unitate e dotată cu un cip ce previne încărcarea după ce a fost atinsă capacitatea de 100%. Astfel, cât timp telefonul e achiziționat de la un vânzător legitim, nu ar trebui să existe niciun pericol în lăsarea telefonului la încărcat peste noapte”, menționează specialiștii pentru sursa citată anterior.
Încărcarea pe timp de noapte nu afectează bateria telefonului mobil, însă are o legătură strânsă cu temperatura. Potrivit celor de la Apple, bateriile telefoanelor se pot degrada atunci când sunt ținute în temperaturi extreme, astfel încărcările nocturne fiind echivalente cu lăsarea telefonului în fața razelor soarelui la 40 de grade Celsius.