Ce se întâmplă cu pensionarii care au primit mai mulți bani la pensie din cauza greşelilor de recalculare. Senatul a aprobat deja propunerea
Veşti bune pentru pensionari. Vizați sunt cei care au primit mai mulţi bani, după recalculare, ca urmare a unor greșeli de calcul.
Senatul a aprobat propunerea
Senatul a aprobat propunerea ministrului Muncii, prin care românii care se află în această situaţie nu vor mai fi obligaţi să dea banii înapoi. Scutirea de la plată se aplică indiferent de categoria de pensie de care beneficiază sau a beneficiat pensionarul, după cum arată propunerea ministerului, potrivit Observator.
Însă, pentru a se putea aplica, proiectul de lege trebuie să fie adoptat de Camera Deputaților, promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul Oficial.
„Prin derogare de la prevederile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, cu modificările ulterioare, debitele constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina pensionarilor aflați în evidența sistemului public de pensii la data intrării în vigoare a prezentei legi, reprezentând sume încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizație socială pentru pensionari și indemnizație pentru însoțitor, nu se recuperează”, conform propunerii legislative pentru modificarea Legii nr.125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii.
Cum se aplică scutirea de la plată
Așa cum am menționat anterior, scutirea de la plată a debitelor rezultate în urma greșelilor aferente recalulării se aplică indiferent de categoria de pensie de care pensionarul beneficiază sau a beneficiat la momentul existenței debitelor.
„Debitele care au drept cauză culpa debitorului, cum ar fi folosirea de către acesta a unor documente eliberate cu nerespectarea legii, declararea de către acesta a unor date neconforme realității, care au avut drept urmare stabilirea eronată a pensiei, nerespectarea obligațiilor care revin, potrivit legii, pensionarilor, inclusiv cele referitoare la cumulul pensiei cu venituri salariale, asimilate salariilor sau, după caz, cu venituri din activități independente, nu fac obiectul scutirii de la plată, potrivit prevederilor prezentei legi”, potrivit art. 2 al propunerii legislative.