Petrecerea lui Elon Musk a stârnit interesul presei străine. Miliardarul fiind în centrul atenției. Oamenii sunt nerăbdători să afle cât mai multe detalii despre evenimentul misterios al fondatorului Tesla.
Rai News scrie că Elon Musk a organizat o petrecere de Halloween în castelul lui Dracula. Jurnaliștii italieni precizând că fondatorul Tesla este cel mai bogat om din lume.
„Elon Musk sărbătorește Halloween-ul în Castelul lui Dracula din România”, titrează varianta în limba germană a publicației Business Insider, care precizează că la petrecerea de la Bran vor participa mari personalități din domeniul tehnologiei, dar și vedete de la Hollywood.
„Elon Musk, în prezent cel mai bogat om din lume, stă câteva zile în România pentru a gusta din magia Halloween-ului în castelul din Bran al lui Vlad Țepeș, sau Contele Dracula”, relatează și portalul maghiar 24.hu, citat de protv, care menționează, de asemenea, și celebritățile invitate de Musk în România.
„Dracula, Halloween și Elon Musk: o vizită neașteptată a încântat România”, titrează și agenția de presă bulgară BTA.
Castelul Bran a fost închiriat pentru petrecerea la care vor participa cei mai bogați oameni ai planetei. Oaspeții au venit cu avioanele private la București și au fost duși la Bran cu elicopterul. Una dintre invitatele vedete care a fost fotografiată în România și și-a confirmat prezența la petrecerea de la Bran este actrița suedeză Julia Sandstrom.