Ce salariu are un pilot TAROM comparativ cu cei de la alte companii. Și cu mărirea de 1.500 de euro rămâne în coada clasamentului

Ce salariu are un pilot TAROM comparativ cu cei de la alte companii. Și cu mărirea de 1.500 de euro rămâne în coada clasamentului
sursa foto: Facebook

Nemulțumiți de salariile pe care le au, piloții TAROM au declanșat luni un protest spontant, în urma căruia au obținut majorări de 1.500 de euro, în tranșe, în urma negocierilor cu conducerea companiei.

Piloții TAROM, în continuare mai prost plătiți decât piloții de la alte companii aeriene

În ciuda acestor beneficii, piloții TAROM rămân în continuare mult mai prost plătiți comparativ cu piloții de la alte companii aeriene.

Un comandant TAROM câștigă în acest moment, cu tot cu sporuri și diurne, aproximativ 5.000 de euro pe lună, a dezvăluit Marius Popescu, președintele Asociației Companiilor Aeriene Românești (ACAR), pentru Libertatea.

La aceștia se vor adaugă cei 1.500 de euro obținuți în negocieri, astfel că în total, veniturile acestora vor ajunge la 6.500 de euro pe lună.

Marius Popescu a explicat că la Wizz Air, același comandant ar face lunar 11.000-12.000 de euro, iar la Etihad, Emirates sau Turkish Airlines ar câștiga 15.000-16.000 de euro pe lună.

În Occident, la Air France sau KLM, care fac parte din același grup, un comandant cu 30 de ani vechime poate face în lunile de vară și 30.000 de euro.

Un comandant primește în medie: 245.000 de dolari în Olanda, echivalent cu 226.000 de euro pe an (18.800 de euro pe lună) 235.000 de dolari în Franța, adică 217.000 de euro anual (18.080 de euro pe lună) 225.000 de dolari în Irlanda, echivalent cu 207.900 de euro pe an (17.325 de euro pe lună) 203.000 de dolari în Germania, ceea ce înseamnă 187.570 de euro pe an (15.630 pe lună) 211.000 de dolari în Elveția, adică 195.000 de euro anual (16.250 de euro lunar).

Trebuie precizat faptul că pe lângă creșterile de salarii, cu 1.500 de euro, în două tranșe, piloții TAROM vor beneficia și de majorări ale cuantumului diurnelor pe rute din țară, ceea ce înseamnă plusuri cuprinse între 1.100 și aproximativ 3.000 de lei pe lună, în funcție de destinație, tip de avion și poziția pilotului, potrivit minutei ședinței la care au luat parte conducerea companiei și reprezentanții piloților.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`