Ce salariu are un agent de pază în România versus alte state din UE
Nevoia de pază şi securitate se regăseşte la nivelul tuturor companiilor, indiferent de dimensiune sau industria de care aparţin şi tocmai de aceea cererea pentru astfel de poziţii este constantă.
Ce salariu are un agent de pază
Meseria de agent de pază nu este una sigură și nici una din care să te îmbogățești, dar cu toate acestea este foarte căutată. Site-urile de recrutare abundă în astfel de anunțuri, iar în multe dintre ele este specificat și salariile pe care acestea le oferă.
Potrivit jooble.org, salariile diferă în funcție de zonă, de cerințe, de program, dar și de experiența angajatului. Spre exemplu, un agent de pază de noapte cu experiență poate câștiga chiar și 3.000 de lei lunar.
Cel mai des întâlnite beneficii extrasalariale specifice acestui tip de job sunt: tichete de masă, decontarea transportului şi bonusuri de sărbători.
Condiții pe care trebuie să le îndeplinească un paznic de noapte
- atestare profesională de paznic
- experiența de minim de 2 ani
- abilități de comunicare, cooperare si spirit de echipa
- spirit de observație
- rezistență la efort psihic și fizic
- fără antecedente penale
Cu cât salariul este mai mare, cu atât candidatul trebuie să îndeplinească mai multe cerințe, iar responsabilitățile sunt mai mari. Printre acestea se numără:
- monitorizarea locaţiei unde va fi desemnat, astfel încât să împiedice persoanele neautorizate să intre în incinta
- să facă inspecţia periodică a clădirilor şi facilitaţilor şi să le protejeze împotriva furtului, avariei, dezastrelor naturale sau provocate
- să păzească intrarea personalului şi a vehiculelor aparţinând organizaţiilor aflate în obiectiv şi a altor clădiri
- să înregistreze şi să identifice persoanele care intră în locaţie
- să înregistreze şi să verifice documentele maşinilor şi a altor mijloace de transport
- să înregistreze pe perioada serviciului orice evenimente neobişnuite
- alte cerinţe ale companiei ce ţin de postul menţionat
Salariul unui agent de pază pornește de la 1.300 de lei și poate să ajungă la 3.000 de lei. Rareori un agent de pază poate câștiga mai mult de această sumă, notează stiriromania.ro.
În Europa, salariile sunt mult mai mari
Potrivit datelor eJobs, în Italia, salariul unui agent de pază pornește de la 1.000 de euro.
De asemenea, un agent de pază din Franța sau din Spania primește un salariu net de aproximativ 1.200 de euro. Iar în Germania, leafa unui agent de securitate ajunge la 1.500 de euro.
De cealaltă parte, în Marea Britanie, un agent de pază poate câștiga echivalentul a 1.800 de euro.