Ce salarii primesc doi șefi de promoție. Domeniul pe care l-au ales
Doi șefi de promoție s-au angajat în domeniul pe care l-au studiat și primesc un salariu pe cinste. România duce lipsă de ingineri și are nevoie de peste 600.000 de specialiști.
Ce salariu au doi absolvenți
Inginerii din domeniul electric și energetic sunt la mare căutare, dar și foarte bine plătite, iar România are mare nevoie de specialiști, conform observatornews.
„Pentru pozițiile de middle level este de 6,7,8,9 mii de lei, iar pentru pozițiile de senior cresc exponențial de la 10 mii de lei 15, 16 mii de lei”, explică Aniela Vieriu, coordonatorul unei firmei.
Cei mai buni primesc oferte foarte bune din partea marilor giganți informatici.
Doi șefi de promoție au primesc un salariu de 3.500 de euro după ce s-au angajat în domeniu.
Anul acesta doi dintre șefii de promoție au fost încadrați la cu 3500 de euro la debut după finalizarea anului universitar. Vin foarte foarte devreme, din anul 1 sunt multe oferte 00 35 anul trecut o generație de 3500, 3600 de absolvenți în iulie aveam cca 33 de mii de locuri de muncă, acum am depășit 38 de mii”, spune Mihnea Costoiu, Rector Universitate Politehnică.
Lipsă mare de ingineri
Într-o firmă de automatizări industrial cel mai în vârstă angajat are 37 de ani, iar cel mai tânăr are 21 de ani.
Piața muncii din România duce lipsă de ingineri. Peste 600.000 de ingineri sunt vânați, iar universitățile recunosc că nu au capacitatea de a acoperi cererea mare în următorii ani. Anual, sunt 13.000 de absolvenți ai ingineriei în toată țara.