Poșta Română a făcut un anunț important privind programul oficiilor poștale în minivacanța de Sf. Andrei și Ziua Națională a României.
Compania Naţională „Poşta Română”, a anunțat, miercuri, 29 noiembrie, că toate subunităţile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise în zilele de 30 noiembrie şi 1 decembrie.
Programul de lucru va reveni la normal de luni, 4 decembrie 2023.
Potrivit sursei citate, programul anunţat este în conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit cărora ziua de 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României, precum şi ziua de 1 Decembrie – Ziua Naţională a României sunt declarate zile de sărbătoare legală, în care nu se lucrează.
Compania Națională Poșta Română anunță și că în perioada sărbătorilor de iarnă programul de lucru va fi unul special, modificat față de actualul program.