Noi schimbări în Educație. Ce plan are Ecaterina Andronescu pentru 55.000 de profesori

Noi schimbări în Educație. Ce plan are Ecaterina Andronescu pentru 55.000 de profesori

Ecaterina Andronescu, ministrul Educației, a anunțat, joi, că 55.000 de profesori vor intra într-un proces de formare profesională, urmând ca aceștia să învețe să predea digital la ore.

„Avem deja un proiect în care 55.000 de profesori vor intra într-un proces de formare profesională şi sub aspect pedagogic şi sub aspect ştiinţific al disciplinei pe care o predau, dar şi sub aspectul a învăţării predării digitale, pentru că suntem în secolul XXI. Generaţia aceasta pe care noi o avem în şcoală este generaţia care s-a născut şi a crescut cu tabletă. Ca urmare, nu avem cum să ne gândim că, prin folosirea tabletei de la vârste foarte fragede, componenta vizuală a memoriei lor este mult mai dezvoltată în dauna celorlalte componente, şi atunci când îl aduc la şcoală trebuie să îi cresc achiziţiile pe ce are deja acumulat din anii copilăriei. Şi atunci ne-am propus să avem în fiecare sală de clasă o tablă inteligentă, pe catedră un laptop”, a declarat Andronescu, într-o intervenție la România TV.

Demnitarul susține că, pentru dotarea școlilor, ideea se bucură deja de sprijinul premierului și al miniștrilor din domeniile adiacente.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:13 - Furtul cadourilor de Crăciun, de la film la realitate. Juniorii unei echipe de fotbal au rămas fără daruri, după ce sediul a fost jefuit
23:57 - Parchetul General a deschis un dosar penal după ce Diana Șoșoacă a agresat-o verbal pe o jurnalistă la Parlament
23:44 - Bătrân din Arad prins în flagrant când ridica un colet cu canabis. Bărbatul de 70 de ani îl primise de la o rudă
23:31 - Armata SUA l-a ucis pe Abu Yusif, lider al Statului Islamic. Se afla într-o zonă controlată anterior de regimul Bashar al Assad și forțele ruse
23:15 - Regiunile din România în care riscul de sărăcie este al doilea cel mai mare din UE. Locuitorii se confruntă cu lipsuri majore
23:05 - Patriarhul Daniel, mesaj de Crăciun și Anul Nou. Ce le-a transmis românilor (VIDEO)
22:37 - Elena Lasconi: Părerea mea este că ei încearcă să mintă românii până la prezidențiale și după să înceapă măsuri de austeritate foarte mari / În principiu USR va vota guvernul pro-european, dar haideți să vedem cine sunt premierul și miniștrii
22:36 - Malaezia va relua căutările aeronavei dispărute misterios în urmă cu 10 ani. Ce recompensă promite companiei care va găsi epava
22:22 - Virgil Guran (PNL): Refuz să cred că cineva de la noi ar fi mers pe o idee de genul acesta, să folosească bani pentru a-l promova pe Georgescu (VIDEO)
22:12 - Alexandru Dimitriu: PSD, PNL, UDMR, minoritățile voiau să discute cât mai repede partea de ministere, cine are, ce are, or nu poți să pleci la drum fără să știi cât de bolnav este „pacientul” (VIDEO)