Ce părere a avut un influencer celebru despre România, după ce a vizitat țara timp de o lună: „Pot numi românii cea mai prietenoasă națiune din Europa”

Ce părere a avut un influencer celebru despre România, după ce a vizitat țara timp de o lună: „Pot numi românii cea mai prietenoasă națiune din Europa”
Sursă foto: Arvido - Pixabay

Davud Akhundzada, un creator de conținut din Azerbaidjan cu un milion de urmăritori pe Facebook și peste 800.000 pe TikTok, a povestit pe rețelele sale sociale, experiența sa în România.

„România este o țară atât de frumoasă și subestimată”

„Nu am cuvinte să vă mulțumesc pentru tot sprijinul și dragostea pe care le-am primit din partea românilor cu privire la videoclipurile din ultimele săptămâni! România este o țară atât de frumoasă și subestimată, de care nu multă lume știe. A fost o plăcere să călătoresc și să împărtășesc experiențele mele pozitive în timp ce prezint mai multe despre această națiune incredibilă. Mai presus de toate, am rămas plăcut surprins de prietenia națiunii. De la primele impresii, m-am simțit foarte primit, iar mai târziu, am trăit ospitalitatea autentică a oamenilor de la sate. După ce am fost în peste 20 de țări europene, pot numi românii cea mai prietenoasă națiune din Europa. Mulțumesc din suflet pentru dragoste și susținere!”, a scris Davud pe pagina sa de Facebook, conform Știrile ProTv. 

Postarea a strâns 12.000 de reacții din partea urmăritorilor și peste 400 de comentarii.

Cum au reacționat românii

„Mulțumesc pentru toate cuvintele frumoase pe care le-ai folosit mereu pentru a descrie România. Mă bucur că ai simțit adevărata ospitalitate românească. Drumuri bune și să te întorci când îți este dor de noi”, „Mulțumim pentru frumoasele prezentări ale țării noastre, pentru deschiderea către o cultură, obiceiuri, limbă, toate noi pentru tine! A fost o adevărată plăcere să te urmăresc și te asigurăm că vom continua să facem acest lucru!”, au scris internauții.

În luna septembrie, Davud a povestit în mediul online experiența sa în Piața Obor din București. Acesta și-a început ziua la standul de cireșe. „Salut, îmi puteți da un kilogram, vă rog? Mulțumesc. Este sezonul lor așa că vom obține un preț bun, 4,31 dolari pentru un kilogram. Sunt uimit să văd câtă diversitate există când vine vorba de fructe și legume proaspete”, a spus el, entuziasmat de ofertă.

@davud_akh Buying Fresh Fruits and Vegetables at Obor Market in Romania 🇷🇴 #Travel #Romania ♬ original sound – Davud Akhundzada

Urmăriți B1TV.ro și pe
`